Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Stradă periferică şi nemodernizată, trecută în zona A de impozitare (FOTO)

O stradă importantă din Galaţi care nu a fost modernizată de mulţi ani şi se află şi într-o zonă periferică, intersectându-se cu Drumul de Centură, urmează să fie trecută de municipalitate în zona A de impozitare, în care se plătesc cele mai mari taxe.

Alături de strada 1 Decembrie 1918, bulevardul George Coşbuc şi bulevardul Henri Coandă, bulevardul Traian Vuia ar urma să fie ”promovat” în categoria zonelor în care se vor plăti cele mai mari impozite din 2024, potrivit proiectului de hotărâre prin care se actualizează zonele de impozitare, aflat deocamdată în consultare publică, pe portalul Primăriei Galaţi, până pe 26 octombrie 2023. Pe lista arterelor ce vor fi "avansate" de anul viitor la taxe maxime se mai află părţi din strada Tecuci şi strada Traian, precum şi aleea Neptun. 
{gallery}impoztraianvuiaoct23{/gallery}
Includerea în totalitate a străzii Traian Vuia în zona A de impozitare este însă greu de explicat, deoarece numai jumătate de stradă a fost modernizată în cadrul proiectului "Modernizare linii tramvai și carosabil pe str. Traian Vuia, Henri Coandă, George Coșbuc", implementat de Primăria Galaţi cu fonduri europene. Concret, este vorba despre tronsonul cuprins între Piaţa Berthelot (rondoul din Micro 40) şi intersecţia cu Henri Coandă ("Prinţ şi cerşetor"), pe care există linie de tramvai. Cealaltă jumătate a străzii, de la intersecţia cu strada Henri Coandă până în Drumul de Centură a rămas neatinsă de lucrările din ultimii ani. Sau, ca să fim foarte corecţi, s-a intervenit pe circa 20 de metri după intersecţie, pentru că aşa prevedea proiectul european. 

Ultima roabă de asfalt s-a turnat pe jumătatea respectivă de stradă acum șapte, opt ani, iar atunci municipalitatea a profitat imediat de ocazie şi a ridicat-o în "rang", de la zona C la zona B de impozitare. De atunci, s-au făcut doar mici reparaţii, acolo unde au fost impuse de accidentele de teren survenite în timp. 
În aceste condiţii, o nouă majorare a taxelor locale pentru această jumătate de stradă este o aberaţie, apărută, cel mai probabil, din faptul că funcţionarii care au alcătuit listele nu au ieşit niciodată din birou şi au realizat harta fiscală doar pe bază de hârtii, în care, evident, strada Traian Vuia figurează ca fiind recent modernizată. 

Dincolo de faptul că eroarea ar trebui îndreptată înainte ca proiectul să fie supus votului Consiliului Local, iar partea dinspre Centură a bulevardului Traian Vuia ar trebui să rămână în zona B de impozitare, le sugerăm funcţionarilor Primăriei să-şi mai viziteze din când în când oraşul, ca să-şi poată face treaba în cunoştinţă de cauză.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

19 comentarii

postat de Von Bergovicz Joi, 19 Octombrie 2023 18:25 109.166.129.*** Link la comentariu

Voi, cetățenii Galațiului, al județului și al țării întregi chiar nu înțelegeți că ăștia tot ce fac, absolut orice fac este pentru sărăcirea populației?

postat de Între timp plătim Joi, 19 Octombrie 2023 19:00 51.179.43.*** Link la comentariu

Asta este consecința neprezentei la vot. E ca la bloc. Dacă vine la ședința de scară doar vecinul bețiv de la parter și votează doar el ca nu vrea lift, scară rămâne fără lift. După care se trezesc restul ca nu e corect. Așa și cu ăștia. Au majoritatea absolută în cl și fac ce vor .

postat de Iancu Jianul Joi, 19 Octombrie 2023 20:58 5.13.167.*** Link la comentariu

Cineva spunea ca, daca dreptul la vot ar fi putut cu adevarat sa schimbi ceva, nu aveai acest drept! Este o iluzie, cam de fiecare data iese cine trebuie... si de fapt altii din spate conduc de zeci de ani, chiar sute... habar nu avem! Este simplu.. muncim ptr mafie statala...6.5 luni din 12 in RO

postat de Von Bergovicz Joi, 19 Octombrie 2023 23:02 109.166.129.*** Link la comentariu

Nu ne mai miră nimic în ziua de azi. Marea majoritate habar n are care a fost șpilu' cu "pandemia "și cu " tratamentul experimental" cunoscut și sub numele de vaccin. D apoi sa mai și realizeze cum sunt furați de " autorități" prin absolut toate metodele posibile

postat de Nota de(cu)plată Vineri, 20 Octombrie 2023 00:25 85.255.233.*** Link la comentariu

Cineva trebuie să plătească pentru "săracii" din zona B, stradă Arcașilor, de exemplu. Acum gălățenii, după ce au votat ce au votat, cine ar vrea să plătească: bulgarii, groenlandezii, diaspora?!... Mai și bem, ne mai ducem apoi la vot, dar mai și plătim, nu?...

postat de jack Vineri, 20 Octombrie 2023 01:07 5.13.161.*** Link la comentariu

Primaria are nevoie de bani ca de aer si ,,stoarce,, de pe unde apuca , sau batut cu pumnii in piept dupa ce au daramat garajele facand locuri de parcare cu plata iar riveranii nu au unde parca masinile stau patru blocuri pe o bucatica de parcare si restul in spatiul verde sau la scara blocurilor,

postat de Johnny Vineri, 20 Octombrie 2023 03:42 86.124.118.*** Link la comentariu

Cred că,din când în când,dacă ei ne fac surprize din astea "plăcute"ar trebui să-i vizităm noi pe ei,decisiv, la primărie și să le schimbăm gândurile și să-i trimitem la plimbare.

postat de Bulevardul Domneasca Vineri, 20 Octombrie 2023 04:56 204.14.72.*** Link la comentariu

pai si pe str. Domneasca de la str. Basarabiei spre Parcul CFR , este la fel , o ruina , o strada distrusa !!

postat de Veorel Vineri, 20 Octombrie 2023 05:24 81.12.150.*** Link la comentariu

"Locuiesc pe Arcasilor si am vazut ca suntem in zona B de impozitare? De ce nu s-a trecut strada la zona A? Eu vreau sa platesc corect: avem strada asfaltata, apa, canalizare, gaze, avem case conform veniturilor.... De ce sa platesc incorect, mai putin decat e normal?!" Acesta este un "pamnflet"...

postat de Gigel Vineri, 20 Octombrie 2023 05:34 5.13.149.*** Link la comentariu

Artera modernizata care are asfaltul praf e siderurgistilor. Si nu cred ca au fost camioane ucrainene cu cereale pe acolo.

postat de AdyGL Vineri, 20 Octombrie 2023 05:37 92.86.16.*** Link la comentariu

Pleaca-ai nostri, vin ai nostri, iarasi am votat cu prostii. Deci cum am da-o , tot urat iese pentru noi.

postat de Cristi Vineri, 20 Octombrie 2023 06:12 5.2.209.*** Link la comentariu

Dupa ce traversezi trotuarul, abia atunci ies la iveala conditiile de trai de categoria A, asta votati, asta aveti! Spor la plata! Nu de alta dar trimit imediat executorii judecatoresti!

postat de Trandafirul Galben Vineri, 20 Octombrie 2023 07:01 5.13.134.*** Link la comentariu

Suntem prea fricoși și nepăsători ca să nu facă ce vrea din noi. Taxe mari la fraieri pentru salarii mari la angajații Statului,angajați care trăiesc lejer și din șpaga pe care o ia tot de la noi. Acestea este unul dintre efectele Facebook și a generației internet.

postat de QQanon Vineri, 20 Octombrie 2023 07:43 5.13.154.*** Link la comentariu

desteptilor din consiliul local, care votati toate trasnaile, inclusiv plata retroactiva a unor impozite si cel mai mare tarif la apa+canalizare din tara, coborati in lumea reala ! comparati pretul apartamentelor din zonele din articol cu altele din GL meritati un scuipat pe buletinul de vot !

postat de QQanon Vineri, 20 Octombrie 2023 08:25 5.13.154.*** Link la comentariu

derbedei de consilieri locali cu primarul in frunte, vezi si pretul apei, etc fac asta pt ca pot si li se rupe de cetateni

postat de Un alegator, sau, alrgator Vineri, 20 Octombrie 2023 09:19 84.232.141.*** Link la comentariu

Acest pucheanu, de aproape doua mandate de cand chinue acest oras, are o singura preocupare si anume scornirea de noi taxe pentru acest oras ce va ajunge un targ. Ne meritam soarta, noi l am ales.

postat de Tirpitz Vineri, 20 Octombrie 2023 13:15 82.76.159.*** Link la comentariu

Mausoleul GL e frumos, ce, nu va plac betoanele, blocurile gri, jgheabul cu apa de unde se pot adapa animalele, OZN-urile, intrarea in primarie, taierea teilor, faleza plina de gunoaie, pavelele de la Potcoava, GL are cel mai "priceput" primar.

postat de Doina Vineri, 20 Octombrie 2023 15:40 95.77.107.*** Link la comentariu

Taxele sunt mici. Locuiesti in oras platesti. In zone rezidentiale si centrale platesti de 10-15 ori mai mult.Esti plin de limuzine prin microuri dar nu poti plati taxe de oras.Mergi la tara unde-i ieftin si bine.Eu sustin pe Marcela Costea sa creasca taxele cu 1500 la suta! Nu cu 50!

postat de Iancu Jianul Vineri, 20 Octombrie 2023 15:41 5.13.167.*** Link la comentariu

Nu uitati ca acest kinder a iesit Primar datorita nascosirilor si marsaviilor psd... in a2lea mandat cu 13.5%! Mai stati acasa si nu votati! Oricum toti rahatul ala se va intampla DAR macar nu sunt pocnitori de sarbatori... cum iese PSD cum apare tigania asta!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.