Opt ani de la tragedia de la Colectiv
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a afirmat, luni, la opt ani de la producerea incendiului de la Clubul Colectiv, că este datoria întregii clase politice să facă tot ce este posibil pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple.
"Procesul s-a încheiat, iar Justiţia a stabilit vinovaţii şi pedepsele lor. Însă nici sentinţele cu executare şi nici daunele materiale nu pot stinge suferinţa victimelor Colectiv.
Este datoria întregii clase politice să facă tot ce e posibil pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Sunt foarte multe de făcut pentru acest lucru. Şi este de reflectat asupra cadrului mai amplu", a scris Ciucă, pe Facebook.
El a salutat iniţiativa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care a propus, în aceste zile, o serie de măsuri concrete pentru pacienţii cu arsuri: dispozitive medicale esenţiale gratuite pentru recuperare, simplificarea accesului acestor pacienţi la servicii de psihoterapie şi kinetoterapie şi a procedurii pentru consult în ambulatoriu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.