Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Noul „model” de coșuri de gunoi

„Au dispărut coșurile de gunoi stradale - cele portocalii - din oraș... sau dacă a crescut taxa de salubrizare se consideră că nu mai sunt necesare?”, este mesajul pe care l-am primit la redacție din partea unui gălățean. Acesta ne-a trimis două imagini cu ceea ce a mai rămas din două coșuri de gunoi. Din păcate, surprinzător sau nu, cetățenii continuă să folosească respectivul „coș”, dovadă gunoaiele adunate la baza unuia dintre stâlpii de susținere. Iar un al treilea „prototip” de coș de gunoi l-am descoperit chiar noi, zilele trecute, pe strada Domnească, în „buricul târgului”.

La solicitarea noastră, Biroul de presă al Primăriei Galați ne-a comunicat că respectivele coșuri de gunoi au fost vandalizate, dar vor fi înlocuite. Dar nu cu altele similare, suspendate pe stâlpi, ci cu niște coșuri de gunoi mai mari, încăpătoare, fixate în trotuar.

Şi poate, cu ocazia asta, se instalează coşuri de gunoi şi pe trotuarul străzii Brăilei, între Mc Donald's şi Parcul "Corneliu Coposu", unde, în urma lucrărilor succesive care au presupus spargerea trotuarului, nu a mai rămas niciun coş de gunoi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

3 comentarii

postat de mircea Joi, 2 Noiembrie 2023 05:17 82.79.117.*** Link la comentariu

Acesta este noul model propus de către gălățeni!

postat de Gigel Joi, 2 Noiembrie 2023 10:49 5.13.175.*** Link la comentariu

Care distruse, care insusite de "gospodari"....asta e nivelul. Unii arunca pe jos chiar daca au cosul la 2 metri de ei. Si sunt multi .

postat de Marius Joi, 2 Noiembrie 2023 11:15 89.136.3.*** Link la comentariu

Si ce masuri s-au luat pana acum ? Scuza ca lumea vandalizeaza nu prea mai merge, stim asta deja - ce facem ca si autoritati ? Sunt astfel de cosuri care sunt asa de ani. "Vor fi inlocuite" - mai exact cand?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.