Proiect de 73 milioane de euro pentru drumurile din județul Galaţi
Consiliul Județean (CJ) Galați a depus spre finanțare un proiect major de modernizare a aproape 60 de kilometri de drum județean, în valoare totală de peste 363,55 milioane de lei (aproximativ 73 milioane de euro - n.r.), potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Proiectul de modernizare vizează ruta Bălăbănești - Bălășești - Ciureștii Noi - Ciureștii Vechi - Cotoroaia - Cerțești - Blânzi - Corod - Valea Mărului - Slobozia Conachi - Schela (ferma de la Greaca) - Șendreni (extravilan) - intersecţia cu DN25 (pod sat Traian).
"Această axă rutieră, care leagă nordul de sudul județului, este formată din cinci drumuri județene. Vorbim de aproximativ 60 de kilometri de drum, care vor fi modernizați complet, în cadrul unei investiții cu bani europeni de peste 73 milioane de euro. Avem deja certitudinea că vom primi finanțare europeană, acest proiect făcând parte dintr-o listă prestabilită de proiecte deja selectate care vor primi fonduri din bugetul UE.
Lucrăm de mult la acest proiect, am finalizat și proiectarea tehnică, tot cu fonduri europene, avem gata și licitația pentru desemnarea constructorului, astfel că așteptăm semnarea contractului de finanțare pentru a demara la propriu lucrările. Este o investiție amplă, care înseamnă consolidarea fundației drumului, lărgirea părții carosabile, modernizarea a 12 poduri și a peste 1.000 de podețe, precum și amenajarea de trotuare, piste de bicicletă și sisteme de colectare a apelor pluviale. Mai mult, în cadrul acestui proiect, vom primi fonduri și pentru împădurirea a peste 60 de hectare de teren, pentru reducerea efectelor poluării", a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Finanțarea acestui proiect va fi asigurată cu fonduri din Programul Regional Sud-Est 2021-2027.





Dacă s-ar fi numărat printre acestea...și proiectul conexiunii directe între GALAȚI și Tulcea,tunel de subtraversarea Dunării în locul depășitei de vremuri și timpuri,trecere bac Galați - I.C.Brătianu(Tulcea) mai ziceam. Două județe vecine,învecinetate cu graniță naturală,&nu există o conex. directă
Stirea anului Bla...Bla...pe asta platiti publicitate pe se va face?
Santuri betonate si podete, dusmanii conducatorilor auto.
Dar in Odaia Manolache se face ceva? Se pare ca e un sat langa Galati dar uitat de vreme si autoritati.
241, 241A, 241G cand intra in modernizare??? Ruta Berheci Brahasesti Toflea praf... Neasfaltate de pe timpul lu' nea Caisa. Carpite jalnic si atat. Cand le modernizam? Taxe luati pe ele,modernizari ciuciu...