Remember. Guillaume Apollinaire (1880-1918)
Poetul francez Guillaume Apollinaire (Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky) s-a născut la Roma, în 1880. A urmat școala la Monaco, Cannes și Nisa. A fost reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului al XX-lea, reformator al limbajului poetic şi precursor al suprarealismului. A publicat primele poezii în 1897, sub pseudonimul Guillaume Macabre.
S-a stabilit la Paris în 1903 şi a devenit rapid unul dintre cei mai populari membri ai comunității artistice, fiind client obișnuit al localurilor din Montmartre. Atras şi de pictură, i-a adus în atenția publicului pe Picasso, Matisse și Braque. A asistat la nașterea cubismului și a fost unul dintre animatorii și teoreticienii curentului.
În 1913, i-a apărut volumul care l-a consacrat, "Alcooluri", în care a adunat cele mai reușite poeme scrise între 1898 și 1912. În 1916, pe frontul Primului Război Mondial, a fost rănit grav la cap de o schijă de obuz. În același an, i-a apărut "Poetul asasinat", culegere de nuvele și povestiri. În aprilie 1918, a apărut "Caligrame", culegere de poeme care i-au adus celebritatea.
A încetat din viață, la Paris, pe 9 noiembrie 1918, victimă a marii epidemii de gripă spaniolă.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.