Oameni de seamă. Carl Sagan, cercetător al vieții extraterestre
Astronomul american Carl Edward Sagan s-a născut pe 9 noiembrie 1934, în Brooklyn, New York
A fost unul dintre cei mai cunoscuți oameni de știință din anii ’70-’80, fiind printre cei mai reputați astronomi și astrofizicieni americani, cu o mare contribuție la promovarea și popularizarea științei. A fondat programul de căutare a inteligenței în Univers (SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence). S-a făcut cunoscut în principal datorită cercetărilor sale asupra vieții extraterestre.
A urmat cursurile Universității din Chicago, unde, în 1960, și-a obținut doctoratul în astronomie și astrofizică. Din 1962 până în 1968, a lucrat la Observatorul Muzeului Smithsonian din Cambridge, Massachusetts. Până în 1968, a predat și a făcut cercetare în cadrul Universității Harvard, apoi s-a mutat la Universitatea Cornell din Ithaca, New York, devenind profesor cu normă întreagă abia în anul 1971. A mai fost afiliat la California Institute of Technology și cofondator și președinte al Planetary Society, cel mai mare grup din lume dedicat științei spațiale.
În cadrul NASA, a avut rolul de consultant pentru misiunile spațiale fără echipaj "Mariner", "Voyager" și "Viking" și s-a ocupat de informarea astronauților plecaţi în misiuni pe Lună.
Autor a treizeci de cărți, Sagan a fost distins cu Premiul Pulitzer pentru "Dragonii din Eden: speculații pe marginea evoluției inteligenței umane", în 1978, iar romanul "Contact" a fost ecranizat într-un film având-o ca protagonistă pe Jodie Foster. Documentarul de televiziune "Cosmos: Călătorie în Univers" a fost vizualizat de peste 500 de milioane de oameni, din peste șaizeci de țări, iar cartea omonimă s-a aflat timp de șapte săptămâni pe lista de bestselleruri a ziarului "The New York Times".
Dintre cărțile publicate mai amintim: "Murmure de pe Pământ: Înregistrările de pe stația interstelară Voyager", "Un palid punct albastru: O viziune a viitorului omenirii în spațiu", "Creierul lui Broca: Reflecții asupra științei romanțate", "Varietăți ale experienței științifice: o privire personală a căutării lui Dumnezeu".
A publicat peste 600 de lucrări științifice și articole.
S-a stins din viață la Seattle, pe 20 decembrie 1996, la vârsta de 62 de ani.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.