Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Profesorii pot cumpăra telefoane mobile din primele de carieră didactică

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) informează că a fost emis Ordinul de ministru nr. 3.956/2023, publicat în Monitorul Oficial pe 20 octombrie 2023.

Documentul se referă la cheltuielile eligibile în cadrul măsurilor de sprijin educațional, prevăzute de OUG nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile.

Astfel, "în ceea ce privește cheltuielile cu echipamente IT, se consideră cheltuieli eligibile cheltuielile precum achiziția de laptopuri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și orice alte dispozitive care se pot folosi în procesul educațional", potrivit ministerului.

MIPE precizează că în toată această perioadă a existat un dialog permanent între minister și reprezentanții instituțiilor educaționale. "În acest sens, se depun eforturi astfel încât măsurile guvernamentale, în special cele din fonduri europene nerambursabile, să sprijine angajații din sectorul educațional și creșterea calității actului de educație".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de marr Miercuri, 8 Noiembrie 2023 17:41 86.124.203.*** Link la comentariu

Pai dati-le banii/voucher daca sunteti Seriosi , altfel , se considera ca ministerul isi doreste si ...ATAT (cam asta e ,in concluzie). Zice/promite , adica doar scoate sunete pe gura .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.