Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Protestul de la Casa de Asigurări de Sănătate s-a încheiat

Protestul angajaților de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați s-a încheiat marți, la fel ca acțiunile similare ale colegilor lor din toată țara. De asemenea, pichetarea care trebuia să aibă loc, marți, în fața sediului Guvernului din Piața Victoriei a fost anulată, ca urmare a adoptării în Parlament, în aceeași zi, a proiectului de lege ce vizează majorarea salariilor angajaților din casele de sănătate, a informat Blocul Național Sindical (BNS).

Principala revendicare care a dus la protestele salariaților CJAS-urilor din toată țara a reprezentat-o majorarea salariilor, ei spunând că nu au beneficiat de niciun fel de creștere salarială din 2018 până în prezent.

„Suntem pe drum, ne întoarcem de la București, legea a fost aprobată. Salariații au încheiat pichetarea, s-au întors la lucru încă de azi (14 noiembrie – n.red.)”, ne-a spus reprezentanta BNS a salariaților gălățeni din CJAS, Anca Onosă.

Camera Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care se majorează veniturile personalului de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. S-au înregistrat 203 voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 55 abţineri. Potrivit noilor prevederi, salariul şi celelalte drepturi ale personalului CNAS şi al caselor de asigurări se vor stabili „la nivelul maxim de salarizare aflat în plată aferent funcțiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

4 comentarii

postat de debutant Miercuri, 15 Noiembrie 2023 06:32 5.2.209.*** Link la comentariu

S-au intors la MUNCA si cei ce au salarii de peste 10.000 - 12.000 lei sau au mai ramas pe carari de munte? Daca privesti statul de functii te crucesti la ce salarii si drepturi sunt trecute acolo la DAS. Spor de pericol la directori?? Cad pe jos mapele pentru semnat si rup unghioarele?REVOLTATOR!

postat de Cristi Miercuri, 15 Noiembrie 2023 08:17 5.2.209.*** Link la comentariu

Cine imparte, parte isi face, cum era sa isi lase neamurile si colegii de partide fara salariile mult visate.

postat de Corect Miercuri, 15 Noiembrie 2023 10:46 46.97.171.*** Link la comentariu

Bravo lor. În România dacă nu tipi și nu pui syla în coaste nu se poate.... Bravo.

postat de Una se închide, două se deschide. Miercuri, 15 Noiembrie 2023 10:46 109.166.133.*** Link la comentariu

S-a încheiat protestul celor de la CAS, dar nu cel de la Casa de Pensii, apropo de noile pensii și s-a declanșat protestul celor din industria de armament, supărați și ei de salariile mici.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.