Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O familie din Galați își caută motănelul pierdut

Un motănel de doar șase luni a dispărut de acasă, din zona „Drumul Viilor”, acum două zile. Dispariția lui Costică, motănelul alb cu portocaliu, a adus multă tristețe în familie, dar mai ales în sufletul unui băiețel de doar patru anișori, pentru care Costică era „copilul” lui. Familia adoptivă a lui Costică l-a căutat peste tot, însă nu a reușit să dea de urma lui. „Deși l-am căutat în continuu, nu l-am găsit, ceea ce ne face să credem fie că s-a îndepărtat, fie cineva l-a îndrăgit atât de tare încât l-a adoptat. Băiețelului nostru îi este tare dor de «copilul» lui, astfel că, dacă l-ai văzut pe Costică sau dacă a ajuns la tine, te rugăm să ne suni și să ne anunți”, este mesajul pe care stăpâna lui Costică l-a pus pe pagina sa de Facebook. Numărul de telefon la care familia așteaptă vești despre motănelul cu alb și portocaliu este 0475136560. Aceștia vor oferi și o recompensă celor care îl vor aduce acasă pe Costică.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

4 comentarii

postat de 1qlee Vineri, 17 Noiembrie 2023 16:48 5.13.219.*** Link la comentariu

Drumul Viilor exista in doua zone diferite in Galați: Prima este intre str. Tecuci si Constantin Levaditi, mai exact din micro14 in micro 16 A doua zona este in micro 39, si mai exact este drumul de centura dintre talcioc si bulevardul Cosbuc

postat de Gigel Vineri, 17 Noiembrie 2023 17:59 5.13.193.*** Link la comentariu

Sa faca o plimbare prin oras ca e plin de pisici. Gaseste pe alese.

postat de TURELTAN Sâmbătă, 18 Noiembrie 2023 08:21 95.76.3.*** Link la comentariu

O PISICA ASEMENEA MOTANELULUI PREZENTAT SE PARE CA S-A ACIUAT PRIN FILESTI, ZONA FOSTA BAZA FIER VEGHI, ACTUALMENTE STR SEMEON AJARESCU NR 14-18

postat de S.O.S. Sâmbătă, 18 Noiembrie 2023 12:48 89.137.224.*** Link la comentariu

Rog locuitorii orasului Galati sa se implice in gasirea motanelului !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.