Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Restaurarea bojdeucii lui Creangă, în atenția Ministerului Culturii

​Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a solicitat Corpului de control verificarea legalității avizului pentru intervenția realizată asupra monumentului istoric "Bojdeuca scriitorului Ion Creangă", iar Comisia Națională a Monumentelor Istorice și Institutul Național pentru Patrimoniu vor fi solicitate să se pronunțe asupra calității intervenției, prin analizarea proiectului și prin deplasare la fața locului, relatează Hotnews.

Reacția ministerului vine după ce restaurarea bojdeucii lui Ion Creangă a fost criticată ca fiind considerată "butaforie de lux" sau "pensiune banală de două margarete", cu parchet şi prize. Consiliul Județean Iași susține însă că restaurarea s-a făcut cu mijloace adecvate, cu scopul de a "stopa procesul de deteriorare şi de a păstra semnificația culturală a primului muzeu literar din România".

Potrivit Ministerului Culturii, ultimele intervenții majore de renovare și consolidare asupra monumentului istoric, înainte de demararea acestui proiect, au fost realizate în 1984, iar în anul 1985 muzeul a fost redeschis publicului. În acest context a fost construit în incintă Ansamblul Muzeal "Ion Creangă", care s-a inaugurat la 11 iunie 1989.

Imobilul în care a locuit Ion Creangă a fost în proprietatea familiei Vartic, loc preluat de la Biserica "Buna Vestire". Ion Creangă a locuit într-o casă din incinta Mănăstirii Golia și, după ce a fost exclus definitiv din rândul clerului, a închiriat această casă, în care a locuit până la sfârșitul vieții.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.