Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Comisarul european Elisa Ferreira vine la Galați. Vizită la nivel înalt la Universitatea "Dunărea de Jos"

Comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, va efectua, în perioada 27-28 noiembrie 2023, o vizită oficială în România, în cadrul căreia una dintre zile este rezervată Galațiului
Conform programului oficial, în cursul zilei de luni, 27 noiembrie, Elisa Ferreira va fi oaspete al Universităţii "Dunărea de Jos", alături de ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene, Adrian Câciu, și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan. De la ora 12.00, alături de conducerea universităţii, oficialii vor vizita nava de cercetare "Rexdan", construită printr-un proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

De la ora 15.00, înaltul oficial european va participa, alături de cei doi miniștri, europarlamentarul Dan Nica și rectorul Puiu Lucian Georgescu, la un dialog cu gălăţenii, organizat la sediul central al Universităţii. Cetăţenii interesaţi vor avea oportunitatea de a-și prezenta viziunile, îngrijorările și așteptările cu privire la politica de coeziune și dezvoltare a regiunii. Dialogul cu gălăţenii va fi urmat de o conferință de presă, programată la ora 16.30. Dialogul şi conferința de presă vor fi transmise în direct pe paginile de Facebook ale Reprezentanței Comisiei Europene în România şi Universității "Dunărea de Jos".

Marţi, Elisa Ferreira se va întâlni la Bucureşti cu premierul Marcel Ciolacu şi va participa la conferinţa "Transformarea verde şi digitală susţinută prin fonduri UE: politica de coeziune a viitorului, reconcilierea tranziţiei industriale cu provocările teritoriale", care va avea loc la Parlament.

Elisa Ferreira va fi al doilea oficial important al Comisiei Europene care va vizita Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, după prezența în septembrie 2022 a comisarului pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Cucuveaua Mov Vineri, 24 Noiembrie 2023 20:58 109.166.132.*** Link la comentariu

Domn Primar, am auzit ca un director din Primăria "care este" a vândut un apartament pentru a putea "sa acceadă" în funcția avuta. Da nu acum îl dam pe goarnă, mai așteptăm prin martie aprilie 2024 "ca să fie bine pentru toată lumea" :)))) Explicam înainte de campania electorală circuitul:)

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.