Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mașină lovită de două trenuri

Trei persoane, între care un copil de 12 ani, au fost grav rănite, după ce autoturismul în care se aflau a fost zdrobit de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată din staţiunea Buşteni, pe Valea Prahovei, informează news.ro.

CFR anunţă că în urma producerii accidentului, trenul de persoane IR 11031, care circula pe firul I, a lovit autoturismul al cărui şofer a intrat pe linia ferată fără să se asigure. În urma impactului, maşina lovită de tren a fost proiectată pe firul II de cale ferată, de unde venea trenul R 3002. Circulaţia feroviară a fost blocată între Sinaia şi Buşteni.

"Din informaţiile transmise de personalul prezent la locul accidentului rutier, IR 11031 îşi poate continua traseul după acordul Poliţiei, însă trenul R 3002, care are avarii la vagonul nr. 2, în urma impactului, va fi retras în staţia Buşteni, iar călătorii vor fi preluaţi, la ora 14.00, de trenul R 3026", au transmis oficialii CFR.

Accidentul a avut loc duminică, în jurul orelor prânzului, la o trecere la nivel cu calea ferată din cartierul Poiana Ţapului, în staţiunea Buşteni. Echipajele de salvare au găsit la locul accidentului trei victime. Acestea au fost extrase şi preluate de către ambulanţe. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 56 de ani, o femeie de aproximativ 76 de ani şi un copil de aproximativ 12 ani, toţi având politraumatisme.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.