Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tecucean depistat beat şi fără permis

Și fără permis, și cu alcool! Așa s-a prezentat în faţa polițiștilor un tecucean care șofa pe o stradă circulată din oraș. Pe 24 noiembrie, în jurul orei 19.15, un echipaj de la Poliția Tecuci a oprit pentru control un autoturism pe strada Unirii din municipiu, condus de un bărbat cu vârsta de 27 de ani, domiciliat în comuna Brăhășești. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul deține permis de conducere, însă are suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

"Din cauza comportamentului suspect manifestat de bărbat în timpul verificărilor documentelor, polițiștii au intenționat să-l testeze cu privire la consumul de băuturi alcoolice și de substanțe psihoactive, însă acesta a refuzat, astfel că a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a prezenței în organism a unor substanțe interzise. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe", ne-a declarat agent șef principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.