Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dovadă absolută că traficanții nu sunt pedepsiți cum trebuie. În zece ani, doi frați au umplut Galațiul cu droguri. (VIDEO)

Doi frați arabi, cu cetățenie română, și un gălățean au fost arestați zilele trecute, în urma unui flagrant și a mai multor percheziții la care s-a descoperit peste un kilogram de droguri

Frații erau sub control judiciar, judecați fiind într-un alt dosar privind traficul de droguri. Prima condamnare pentru vânzarea de substanțe interzise au primit-o în urmă cu aproape un deceniu. O pedeapsă simbolică, cu executare la... bibliotecă.

Flagrantul urmat de zece percheziții prin care polițiștii Antidrog și DIICOT Galați au încercat, încă o dată, să dovedească treburile ilegale a trei tineri, a avut loc la începutul acestei săptămâni și s-a concretizat cu surprinderea acestora în timp ce tranzacționau o sută de grame de cristale, un drog de mare risc, foarte popular printre consumatori și cunoscut sub denumirea științifică de 4-CMC.

Nu era pentru prima dată când cel puțin doi dintre traficanți, frați, erau în vizorul autorităților, care nu au trebuit să fie cu ochii pe ei foarte mult, ci doar o scurtă perioadă, din septembrie 2023 până la momentul flagrantului. Frații aveau probleme cu legea, fiind cunoscuți pentru astfel de preocupări, așa că nu a mirat pe nimeni când la cele zece percheziții domiciliare care au urmat flagrantului a fost găsită o cantitate mare de "marfă".

"Inculpații au procurat, deţinut, depozitat, transportat, distribuit şi vândut către consumatori din județul Galați peste un kilogram de cristal, 3-CMC și 4-CMC, droguri de mare risc. De asemenea, în luna noiembrie 2023, au procurat, deţinut, depozitat, transportat, distribuit şi vândut aproximativ 50 grame de substanţă psihoactivă (2-MMC), din clasa cathinonelor sintetice. În urma celor zece percheziții domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate cantitățile de aproximativ un kilogram de droguri de mare risc, respectiv cristal, și 30 de grame de canabis, drog de risc", au precizat reprezentanții BCCO Galați.

În baza probatoriului administrat și după audierea la DIICOT Galați, cei trei traficanți au fost duși în fața Tribunalului, cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis ca Abid Haissam, Abid Hamid și Radu Paul Daniel să stea după gratii în următoarele 30 de zile pentru trafic de droguri și efectuare de operaţiuni neautorizate cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Frații Abid, "reeducați" la bibliotecă

Cazul de mai sus ar putea trece doar ca un alt caz banal de trafic de droguri, dacă cei implicați nu ar avea un istoric vechi și constant în astfel de preocupări. Încă de acum zece ani, Hamid și Haissam erau cunoscuți în anumite cercuri din oraș ca dealeri de substanțe psihoactive, pe atunci preocupările lor învârtindu-se în jurul procurării de substanțe cumpărate din China, care erau interzise în Uniunea Europeană. Comandate pe internet, drogurile, niște compuși sintetici cu efecte dubioase, le erau mai apoi vândute clienților din Galați.
Citește și Mafioții nu se (re)educă la bibliotecă
Treaba a mers bine pentru cei doi frați, fii ai unui cetățean arab și ai unei românce, până când au fost prinși oficial, judecați și condamnați. Pedeapsă mai mult simbolică, pentru că nu au făcut nicio zi de pușcărie la acea vreme, când aveau în jur de 20 de ani, fiind condamnați la zece luni de închisoare cu suspendare şi obligați să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunității, la Biblioteca Județeană "V.A. Urechia".

Judecați de doi ani pentru o faptă

Clemența instanței nu a fost de bun augur, pentru că în anii care au urmat s-au apucat mai abitir de trafic, în diverse participații alături de cetățeni români. Astfel, în 2021, au fost din nou trimiși în judecată, tot pentru fapte similare, procesul nefiind finalizat nici acum. Mai mult, după o scurtă perioadă de arest, au fost lăsați în libertate, până la finalizarea procesului.

"La data prinderii în flagrant, aceștia se aflau sub imperiul măsurii preventive a controlului judiciar, fiind trimiși în judecată în anul 2021 de către procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galați pentru fapte similare, procesul aflându-se în faza cercetării judecătoreşti", au menționat reprezentanții DIICOT, în urma flagrantului de zilele trecute.
Hamid și Haissam Abid au contestat deja arestarea preventivă, cerând Curții de Apel să rejudece decizia Tribunalului și să îi lase în libertate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

15 comentarii

postat de marr Miercuri, 29 Noiembrie 2023 19:34 86.124.203.*** Link la comentariu

Justitia ...ca Parodie . (o parodie)La Biblioteca .

postat de Statul Român sat fără câini și raiul infractorilor Miercuri, 29 Noiembrie 2023 20:19 51.179.117.*** Link la comentariu

Dar anaful ne rupe cu taxele, ne execută silit și pentru 5 lei ca să plătim salarii de lux de mii de euro polițiștilor și ăstora din justiție sa ne apere de elemente ca astea. Cu oamenii cinstiți, statul e o ciumă, cu infractorii este mumă.

postat de Bond Joi, 30 Noiembrie 2023 02:19 92.82.217.*** Link la comentariu

Oare ANAF-UL de ce nu se intereseaza de cei care au masini de sute de mii de euro? De unde vin banii? Din curve si droguri. Nu vedeti ce masini circula prin oras? Bă daca platesc taxe,nu am nimic dar nu-mi blochezi contul pentru 6 lei. Orasul curvelor si pestoilor.

postat de Daca au gasit terenul perfect .... Joi, 30 Noiembrie 2023 02:34 108.245.201.*** Link la comentariu

Daca erau in Arabia , ehe ...nu mai erau de loc . Dar la noi ...

postat de Yuri Joi, 30 Noiembrie 2023 04:08 5.13.128.*** Link la comentariu

Pai cum sa nu conteste decizia cand ei au ras in hohote de judecatori care i-au trimis la ,,citit,, Traficanti, cunosc slabiciunile sistemului si persevereaza c-am totii, Dar pensia speciala e buna pentru un trai linistit la batranete.Avocatul din vinovati ce sant, ii scoate nevinovati .

postat de Ion Joi, 30 Noiembrie 2023 04:54 5.13.134.*** Link la comentariu

Singuri nu puteau sa faca trafic. Cum le introduceau in tara? Fara complicitatea politiei, a vamii, a sri, a sie, a procurorilor si judecatorilor, nu ar exista trafic de droguri, arme, carne vie, etc...

postat de Țara nimănui Joi, 30 Noiembrie 2023 07:03 78.211.162.*** Link la comentariu

Voi știți ce salarii și ce condiții au aia de la diicot, de la antidrog, bcco și judecătorii? Sunt privilegiați pentru că pentru economia României au salarii și condiții de lux. Comparând cu media europeana sunt peste medie. În schimb ei ne oferă servicii de nivel de Africa Centrală și de Vest.

postat de bețâvanul Joi, 30 Noiembrie 2023 07:24 128.127.117.*** Link la comentariu

Nu sunt ei de vină.Dacă se cere ?Ei fac rost.Ei vând.Nu se droghează.Ce la Market te intreabă cineva ce faci cu sticla de whiski?n-aș preaș crede.

postat de Un fost…. Joi, 30 Noiembrie 2023 08:03 212.93.144.*** Link la comentariu

Totul miroase de pute a coruptie, aceste bestii ce nenorocesc mii de tineri, pe multi trimitandui la moarte, se vede clar ca sunt ,,ajutati,, de justitiari, cu taraganare, sau cu pedepse de te umfla rasul…si cu o adtfel de justitie, vrem in shenghen, vrem fara vize in S.U.A….

postat de Gigel Joi, 30 Noiembrie 2023 08:11 5.13.168.*** Link la comentariu

In toata Europa se pun mai sus drepturile infractorilor decat ale victimelor sau ale celor ce muncesc cinstit. In SUA se profita si mai mult de sistem, puteti vedea pe la National Geographic ca sunt documentare.

postat de pop vasile Joi, 30 Noiembrie 2023 11:56 5.13.196.*** Link la comentariu

PE MAGISTRATI CINE II JUDECA???? VREAU SA VAD UN MAGISTRAT FACIND PUSCARIE CU ADEVARAT.CINE TRAGE LA RASPUNDERE PE MAGISTRATII CARE AMINA PROCESELE LA INFINIT, PINA LA PRESCRIPTIE???? NU ERA BUNA LEGEA LUI DRAGNEA? STIA EL CE STIA. De ce cenzurati comentariile domnilor ziaristi????

postat de Marin Joi, 30 Noiembrie 2023 15:46 86.120.239.*** Link la comentariu

Justiția în România nu-și face treaba, in schimb primesc pensii speciale.

postat de Calugareanu Joi, 30 Noiembrie 2023 15:49 86.126.141.*** Link la comentariu

Sa le uram magistratilor, advocatilor diavolului, parchetarilor (caresi fac treaba deficitar oferind caderea la intelegere cu avocatii/dealerii) ca odraslele lor (copii/nepoti care oricum au bani "revarsare" de la parintii speciali), sa aiba parte de serviciile dealerilor pe care-i "cocolosesc".

postat de Udrea Joi, 30 Noiembrie 2023 18:28 84.117.46.*** Link la comentariu

Prosti sunt aia care cumpara! Isi distrug si sanatatea si viata si faman si fara bani ! Daca sunt fraieri indivizii astia care vand prospera! Daca nu e cerere nu e nici oferta!

postat de dinu Miercuri, 6 Decembrie 2023 11:58 78.96.85.*** Link la comentariu

Prosti sunt cei care ar trebui sa i prindă DAR CARE SUNT IN CARDASIE CU EI, MAGISTRATII CARE DAU SENTINTE BLANDE PENTRU CA PROGENITURILE LOR SUNT LA FEL CU ACESTI NENOROCITI, PROSTI SUNTEM NOI CA NU LUAM MASURI IMPOTRIVA ACESTOR NENOROCITI. PANA LA URMA CINE VREA ORDINE FACE ORDINE.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.