Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primul strat de asfalt pe rampele podului hobanat (FOTO)

Pe șantierul Drumului de Centură (DJ 251M) al municipiului Galați - "centura mică" - s-a turnat la sfârșitul săptămânii trecute primul strat de asfalt la rampele podului hobanat, parte a acestui important proiect de infrastructură, informează Consiliul Județean (CJ) Galați.

”Pentru construirea celor două rampe ale podului hobanat s-au utilizat peste 35.000 de metri cubi de material, având în vedere că ele au aproape 6 metri înălțime în zona de conectare cu podul. Astăzi (sâmbătă, 2 decembrie – n.r.) se toarnă primul strat de asfalt pe rampa dinspre Talcioc, precum și la noul sens giratoriu din zonă. La cea de-a doua rampă a podului, înainte de a turna asfalt trebuie finalizate lucrările la rețelele de utilități. De asemenea, pe pod se lucrează la partea de hidroizolație, iar în perioada următoare, în funcție de condițiile meteo, se va turna asfalt și pe alte tronsoane ale Drumului de Centură”, a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Turnarea primului strat de asfalt vine după ce, după cum v-am informat în paginile ziarului ”Viața liberă”, în cursul lunii noiembrie s-au turnat și ultimii 380 de metri cubi de beton, din totalul de 2.000 mc turnați doar pe tablierul podului hobanat.
{gallery}hobanat-4dec-23{/gallery}
Construcția propriu-zisă a podului și amenajarea celor două rampe de acces reprezintă cea mai complexă parte a proiectului în valoare de peste 41 de milioane de euro a celui mai amplu proiect de infrastructură din județul Galați. Finanțarea a fost asigurată din fonduri europene, grație unui proiect derulat de CJ Galați, suplimentar fiind preluat și un subproiect conex al municipiului Galați, privind reamenajarea întregii rețele de utilități - apă, gaze, canalizare - aferente amplasamentului construcțiilor.

Pe lângă podul hobanat, Drumul de Centură al municipiului Galați este proiectat să aibă o lungime de 10,58 km.
Podul hobanat aflat în lucru pe DJ 251M are ca scop scurtarea actualului drum de centură cu aproximativ 2 km, creșterea siguranței circulației prin evitarea unor zone aglomerate din oraș și traversarea unei zone aflate la diferență de nivel, legând practic cartierele Micro 39C (zona Talcioc) de Micro 13 (zona ANL).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.