„A-și da arama pe față”. Semantică

Prea v-ați arătat arama, sfâșiind această țară,/ Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară (Mihai Eminescu - Scrisoarea a III-a)

În Evul Mediu, unele monede erau fabricate din aur sau din argint. Evident, cu cât era mai prețios metalul din care era bătută moneda, cu atât era mai valoroasă.
Conform teoriei profesorului Ilie Gherheş, doctor în istorie, falsificatorii de monedă ai vremurilor au început să fabrice monede din cupru (aramă, în limbaj popular), pe care le suflau cu metale prețioase - aur sau argint, obținând astfel venituri uriașe de pe urma acestei "afaceri".

Cu trecerea timpului, circulând din mână în mână, spoiala superficială de pe cele două suprafețe ale monedei falsificate se ștergea, dezvăluind astfel falsul.
Unele monede din Evul Mediu aveau pe avers chipul regelui sau al domnitorului care le emitea, iar pe revers, însemnele heraldice ale respectivei case regale.
Frecvent, pojghița de metal prețios se eroda chiar de pe figura regelui, aceasta fiind cea mai bombată parte a monedei.
Astfel apărea… arama din care era construită moneda falsă, metal mult mai puțin valoros decât aurul sau argintul din care era realizată adevărata monedă.

„A-și da arama pe față” sau “a-și arăta arama”, cu referire la caracterul sau la comportamentul oamenilor, e o expresie cu sens metaforic, care înseamnă a-și dezvălui adevăratul “chip”, adevăratul caracter, realele gânduri sau sentimente ținute ascunse...