Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălățeancă de 80 de ani, emblemă a muzicii populare

* Mama Mioara Velicu. Cu fasole bătută, varză murată și plăcintă cu dovleac, puse pe-un platou, așa a venit Mioara Velicu "La Măruță", la Pro Tv. Doar nu era să intre pe ușă cu mâna goală, chit că venise la colindat! Și nu oricum, ci îmbrăcată cu o mândrețe de strai popular, în care se regăsea toată Moldova, inclusiv zona noastră, a județului Galați, după cum a ținut să spună. "Eu respect publicul meu drag, care m-a făcut ceea ce sunt și vin în costumul național. Pe mine Dumnezeu m-a hărăzit cu noroc, pentru că sunt o privilegiată, având în vedere că am fost invitată de soliști cu nume mari, cum sunt Andra, Ștefan Bănică, să cânt în spectacole. La vârsta mea - dacă mă ajută Dumnezeu împlinesc 80 de ani la anul - dacă sunt solicitată să cânt cu nume mari și de cei tineri, înseamnă cu sunt bunișoară. Nu bună, dar bunișoară. Mă bucur din suflet că-mi merge vocea și să dea Dumnezeu să mă țină așa! Se zice când se naște un artist, Dumnezeu i-agață leagănul de-o stea!", mărturisea "Mama Mioara, emblemă a muzicii populare", după cum i-a spus Cătălin Măruță. O priveam și mi-era greu să-i dau cei 79 de ani împliniți. Poate pentru că e adevărat ce spune: "După 40 de ani, orice om își mută frumusețea de pe chip în suflet. Mă simt bine, îmi merge vocea și de ce să stau acasă? Melodia «Așa-i hora pe la noi» o cânt din 1974. Cred că lumea mă pune să o cânt ca să o învăț ca lumea. Buletinul meu e valabil până în 2077, musai să cânt până atunci!".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.