Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum a fost anul 2023 pentru orașul Galați

"Anul investițiilor în educație, anul în care orașul a devenit cu adevărat atractiv pentru investitori, anul cu numeroase proiecte ce s-au încheiat cu succes, dar și anul premierelor", așa raportează Primăria municipiului Galați, într-un scurt bilanț al lui 2023.

În raportul realizărilor pe 2023, Primăria Galați a numărat: 34 de proiecte de investiții în valoare de peste 150 milioane de lei care s-au încheiat cu succes. "La acestea se adaugă alte 40 de proiecte de 400 milioane de lei, aflate în derulare. Mai mult, prin PNRR s-au semnat 67 de contracte de aproape 800 milioane de lei. Succint, vorbim de investiții de 1,3 miliarde de lei. Iar anul viitor vor demara 57 de proiecte de 776 milioane de lei. În plus, pentru programul european 2021-2027, Primăria municipiului Galați are în pregătire 42 de proiecte de 1,2 miliarde de lei", transmite administrația locală.

"Ca repere putem spune că anul 2023 a însemnat investiții fără precedent în sistemul de educație, zece unități școlare fiind modernizate. Totodată, sunt în implementare proiecte pentru alte 25 de unități de învățământ. În plus, este în derulare un proiect important cu finanțare în cadrul PNRR prin care toate unitățile de învățământ din oraș vor beneficia de dotări de circa 16,8 milioane de euro. Astfel, până acum, în cadrul proiectelor cu finanțare europeană am ajuns la un total de 17 grădinițe, școli și licee modernizate", menţionează Primăria.

Municipalitatea adaugă pe lista realizărilor lui 2023 un centru modern pentru Galați, prin finalizarea lucrărilor și pe Aleea de la P-uri. Mai mult, Parcul "Carol" a fost adus la noi standarde, iar pentru prima dată orașul are și un Parc de aventură.
"Sănătatea a rămas o prioritate. La Spitalul pentru Copii a fost construit un nou compartiment pentru primirea urgențelor, la Spitalul de Psihiatrie un nou ambulatoriu, iar în cartierul Micro 20 a fost deschis un centru medical de permanență", punctează Primăria.

Locuri de muncă

"2023 a însemnat relansarea orașului din punct de vedere al investițiilor private. Astfel, în Zona Liberă sunt 38 de contracte de concesiune și 11 de închiriere, au sosit noi echipamente pentru fabrica de ulei, iar lucrările au continuat la noua cale ferată cu ecartament larg. Mai mult, s-au stabilit primele detalii pentru viitoarea fabrică gigant de baterii. În plus, s-au semnat și primele contracte pentru viitoare investiții la Parcul Industrial.
Numeroase alte investiții private s-au realizat în oraș, lucru care înseamnă dezvoltare și locuri de muncă. Prin urmare, datele statistice au arătat că în municipiului Galați sunt sub 1.000 de șomeri", afirmă administrația locală.

Infrastructură și transport

"Au continuat și lucrările în cartiere, fiind realizate noi parcări în locul vechilor garaje demolate, dar și locuri de joacă moderne. Lucrări s-au derulat și se vor derula în continuare în cartiere precum Micro 19, 20, 21, 38, 39, Siderurgiștilor Vest sau Valea Orașului. Iar cartierele Barboși și Filești au, începând de anul acesta, rețea de apă de canalizare. Astfel, municipiul Galați a devenit unul dintre puținele orașe racordate aproape în totalitate la rețeaua de apă și canalizare.
În 2023, tramvaiele au revenit în circulație pe bulevardul George Coșbuc, după modernizarea primului sector, parte a amplului proiect prin care axa nord-sud a orașului a fost adusă la noi standarde. În domeniul transportului public, s-a semnat contractul de achiziție pentru primele 20 de autobuze electrice noi, cu fonduri prin PNRR, și vor urma încă 42 de mijloace de transport noi", punctează administrația locală.

Susținere și performanță

"Primăria susține sportul, atât sectorul juvenil al diferitelor discipline, cât și reprezentantele de seniori care promovează cu succes numele Galațiului atât pe plan național, cât și peste hotare. Echipa de fotbal Oțelul a reușit în ultimii trei ani să promoveze din eșalonul al treilea în prima ligă, fiind una dintre cele mai lăudate formații din campionat, CSM Arcada a câștigat pentru a cincea oară la rând Divizia A1 de volei masculin, iar formația de futsal United a devenit pentru a doua oară campioană națională. Ultimele două reprezintă cu succes orașul în Liga Campionilor", notează Primăria în lista realizărilor.
De asemenea, Primăria susține cultura și activitatea teatrelor, care au venit cu producții spectaculoase în anul 2023. Astfel, Galațiul a găzduit festivalurile tradiționale: Festivalul de Comedie, Festivalul "Leonard" și Festivalul "Gulliver".

Între evenimentele importante ale anului 2023 amintim: Street Food Festival, spectacole de Zilele municipiului Galați, Danube Rock Sounds, Gala Excelenței în Educație, în premieră "Siderugiștilor Best" sau deja tradiționalul "Orășelul lui Moș Crăciun".
Anul 2023 a însemnat recunoașterea orașului în plan național. Galațiul a primit importante distincții, între care: Best Electric City, Trofeul pentru transport public sustenabil și Best Smart City.

Cum va fi anul 2024

"Am avut un an plin și am convingerea că 2024 va fi un an și mai bun. Dezvoltarea orașului va continua, dovadă fiind faptele concrete de anul acesta, care vor avea un ecou și mai mare în 2024. De aceea, le mulțumesc gălățenilor și echipei din Primărie. Educația, sănătatea și infrastructura rămân prioritățile noastre. Continuăm!", afirmă primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, într-un comunicat de presă.

Între proiectele care ar urma să fie depuse anul viitor pentru finanțare cu fonduri europene se numără modernizarea Falezei Dunării, a Văii Țiglinei, precum și a depoului de tramvaie, a bulevardului Siderurgiștilor (tronson 2) și a străzii Ștefan cel Mare, după ce s-au făcut deja pași importanți și s-au obținut bani europeni pentru proiectare.

Între proiectele care vor demara anul viitor se află realizarea unei parcări subterane în zona Spitalului pentru Copii şi a unor parcări supraterane în Micro 21 și în Micro 39C. Se adaugă modernizarea Parcului de la Turnul TV și a bulevardului George Coșbuc, pe cel de-al doilea tronson, renovarea unor clădiri publice, blocuri de locuințe și unități de învățământ. Totodată, se vor achiziționa noi mijloace de transport în comun.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

27 comentarii

postat de florin Miercuri, 20 Decembrie 2023 19:11 86.124.203.*** Link la comentariu

Clujul are valoarea investițiilor mai mare ca toată Moldova!La ce se raportează pesedeii Galațiului cînd spun că stăm f bine?Stăm rău f rău !Romania in prezent nu importă de ex gaze!Și de ce?Pt că nu producem nimic!Suntem zero barat!

postat de Si-a luat zborul aeroportul? Miercuri, 20 Decembrie 2023 19:52 51.179.111.*** Link la comentariu

Sf al aeroportului trebuia să fie finalizat dar toată lumea tace. Ce s-a întâmplat?

postat de Von Bergovicz Miercuri, 20 Decembrie 2023 20:00 109.166.133.*** Link la comentariu

Din poze, Viena, Las Vegas in realitate Bronz, Bangladesh, Burkina Faso. In schimb la cașcaval atât Nea Costică cât și mai ales Pucheanu trebuie sa intre și ei în Top Capital 2023 la rubrica "parandărăt". Portofelul a prosperat în detrimentul ălora din a căror donații benevole s au îmbogățit

postat de Von Bergovicz Miercuri, 20 Decembrie 2023 21:41 109.166.128.*** Link la comentariu

Erată: Bronz, cartier rău famat din SUA. Taxe și impozite locale, naționale =donații benevole. Fix din banii ăștia se îmbogățesc "aleșii țării". Sa va ferească Bunul Dumnezeu să dispară dintr un motiv sau altul ocupația care ne subjuga. O să trăiți cu toții un altfel de '89.Unul dinala adevărat...

postat de Das Miercuri, 20 Decembrie 2023 22:01 84.117.46.*** Link la comentariu

De urgenta un aeroport in zona Galati-Braila ! Asta e ceea ce ne poate salva de la pieire ca oras! Ce poti face iarna in oras in afara de a te duce la mall ? Sa mergi la un aqualand ca ala de la Brasov dar noi nu avem asa ceva si nici bazin olimpic ! Pista pt biciclete Galati-Braila urgent!

postat de City manager Miercuri, 20 Decembrie 2023 22:05 84.117.46.*** Link la comentariu

Degeaba se contruiesc in oras tot felul de chestii wow daca cetatenii tot saraci sunt si nu isi permit sa iasa in oras, sa cumpere bunuri, sa calatoreasca! E ca si cum te-ai duce la Dubai dar ai buzunarele goale ! Doar te uiti ce minunat e orasul Galati ! E pt ei nu pt noi !

postat de Sorin Joi, 21 Decembrie 2023 04:30 86.124.202.*** Link la comentariu

Taxe mărite la apă, la impozit,la parcări,la cimitire,la transport local,în privința investitorilor zero,angajări zero, pleacă lumea afară precum imigranții africani, a-ți FURAT policlinica cu plată,a-ți finalizat drumul prin U.M. de la turn,pospăială cu peticire de asfalt ETC De ce limităcomentar?

postat de Sorin Joi, 21 Decembrie 2023 04:37 86.124.202.*** Link la comentariu

DAI BINE LA CAMERĂ SPRE ÎNCEIERE DE MANDATE!!!ADIOS MUCHACHOS! De ce Viața Liberă ne limitează comentariile la cel mult 30-40 de cuvinte ,iar de multe ori pătrățelul ,,nu sunt robot,, se învîrte.... de te lași păgubaș în a mai transmite comentarii civilizate??

postat de Podeț bogdan Joi, 21 Decembrie 2023 05:28 5.14.139.*** Link la comentariu

Are Suceava aeroport,are Tulcea aeroport 2 orașe care daca le pui unul lîngă altul Sint cat Galațiul sau Aeroport nea Puchi sa deservească 2 orașe mari care au 450.000 locuitorii.De investitori ce sa mai zic 0. Papa primărie în 2024 de la mine unul și familia mea ai un NU mare

postat de Ionut Joi, 21 Decembrie 2023 05:42 5.13.152.*** Link la comentariu

Ati uitat sa scrieti in pomelnic despre lucrarile incepute si abandonate , despre crengile rupte neadunate de 2 -3 luni , despre containerele de gunoi care se schimba doar cand dau pe dinafara, despre faptul ca stam in statii 30 minute pana vine un autobuz.

postat de Ady Joi, 21 Decembrie 2023 05:45 86.120.250.*** Link la comentariu

A fost BETON

postat de pro Joi, 21 Decembrie 2023 06:08 5.13.219.*** Link la comentariu

Daca lasati oamenii sa compare realizarile administratiei actuale cu altele, bilantul ar fi pozitiv. Dar suita de minciuni festiviste insirate in stil PCR ne deruteaza, mariti taxele in an de criza sau ce ??

postat de Bronx.. nu bronz! Mulțumesc! Joi, 21 Decembrie 2023 06:33 37.201.5.*** Link la comentariu

Se spune Bronx (cel putin asa Maestrul Google). Din punctul meu de vedere cu sănătatea se sta cel mai prost. Cred că nu ar trebui să ne plângem că nu avem bani, ca să ieși în oraș trebuie să ai rezervare din timp, nici la Dubai nu vezi așa ceva. Românul trebuie educat cum să cheltuie banul.

postat de magis Joi, 21 Decembrie 2023 06:41 89.121.200.*** Link la comentariu

Afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul. Cam asa e orasul, in ciuda sforaielilor primarului.

postat de Gigel Joi, 21 Decembrie 2023 06:44 5.13.154.*** Link la comentariu

Poate Bronx.E bine ca se fac lucrari mari dar calitatea lasa de dorit.Unii oameni lasa de dorit ca se arunca gunoaie peste tot dar au pretentii sa fie curat.Nu sta nimeni dupa voi sa mature imediat ghertzoi prosti.

postat de Dan Joi, 21 Decembrie 2023 07:11 86.124.202.*** Link la comentariu

Bai primare furi curent.De la nivelul pe la care umblam noi astia de platim taxele se vede altfel: din rau in mai prost cu fiecare an!

postat de eu Joi, 21 Decembrie 2023 07:26 86.124.203.*** Link la comentariu

De ce nu mereți frumos,cu aparatul foto,prin spatele blocurilor din Francezi?Pedagogicului?Mazepe?Să le arătați ce nu vor să vadă:cotețe,cuști,garduri de lagăr,coșmelii,gunoi peste tot,garaje,moșii la parter,oale soioase pentru pisici,ciori,copaci uscați etc.?Betoane noi când noi colcăim în mizerie?

postat de Raluca Joi, 21 Decembrie 2023 09:18 109.102.89.*** Link la comentariu

A turnat mult beton in Galati, a organizat spectacole din bani publici. Cum sa le consideri realizari, cand avem trotuare si drumuri pline de gropi in care iti rupi picioarele si/sau iti distrugi autotorurismul? Infrastructura este un conglomerat de borduri si tevi... o inchisoare-gri-labirint.

postat de Nicusor Joi, 21 Decembrie 2023 11:33 5.13.141.*** Link la comentariu

"Felicitari" pentru plantarea in Micro 20 a copacilor de peste 3 metri inaltime ce sigur vor avea aceesi soarta ca cei de pe Faleza superioara care au necesitat replantarea (cheltuieli suplimentare fara imputare celor responsabili) din diferite motive (soi, data calendaristica a plantarii etc).

postat de Adrian Joi, 21 Decembrie 2023 12:01 86.124.202.*** Link la comentariu

La partea cu "locurile de munca" am ras cel mai copios, adica zero barat. La restul nu comentez ca apar acum lingaii si spun ca sunt carcotas. :)))))))

postat de sor Joi, 21 Decembrie 2023 15:13 86.124.201.*** Link la comentariu

Toate comentariile vad ca sunt contra , nu am nimic cu asta dar va spun sigur ca Ionut va mai avea cel putin un mandatin ciuda unora. Va castiga detasat

postat de comunismul Vineri, 22 Decembrie 2023 02:15 5.13.181.*** Link la comentariu

ar fi frumos ca in cazul in care ionut pucheanu castiga mandatul! sa faca ceea ce nu a apucat de fapt sa faca! adica aeroport! dar de ce nu si o pista de biciclete! asta cam vrea toata lumea! nu am pretentia sa faca ceva la strazi sau autostrazi! caci si acolo ar mai trebui lucrat! in rest asta-i!

postat de Adrian Vineri, 22 Decembrie 2023 06:44 86.124.202.*** Link la comentariu

@Sor, si eu sunt de aceeasi parere ca o sa castige detasat.

postat de mirel Vineri, 22 Decembrie 2023 08:29 46.97.20.*** Link la comentariu

finu" nu vorbesti cu nasu" de la locala sa goneasca puzderia de TIR-uri parcate in zona dedeman? doua benzi ocupate de 14 camioane??!! parca era Hotararea de Consiliu Local (al dumneavostra) prin care parcarea masinilor >3.5tone ESTE INTERZISA IN ORAS ???!!!

postat de Gigel Sâmbătă, 23 Decembrie 2023 09:11 5.13.172.*** Link la comentariu

Anul a fost plin de duhoarea cepii transpirate si a usturoiului imputit si gatit cu usa deschisa de aceiasi "civilizati" care isi arunca gunoiul in parcare langa masina desi e tomberon la 20 de metri distanta.Plin de ghiorlaneala si cocalareala.

postat de Nicusor Sâmbătă, 23 Decembrie 2023 12:56 5.13.197.*** Link la comentariu

@ comunismul, Chiar ai un COSMAR "ca Ionut Pucheanu sa mai castige un mandat". Chiar NU AI "pretentia sa faca ceva la strazi sau autostrazi" ? PE CE LUME TRAIESTI ? SIGUR esti un lipitor de afise cu promisiuni de angajare la bugetari si mariri de salariu corespunzatoare.

postat de Zz Marți, 26 Decembrie 2023 05:36 86.124.201.*** Link la comentariu

La fel cum raporta PCR. DACA S AR FI INVESTIT CORECT ATATA BANET PE CARE L AU CHELTUIT , GALATIUL AR FI ARATAT CA UN MIC PARIS. DA, AVETI DREPTATE SA ARATE PRIMARUL, STRAZILE LATURALNICE, ZICI CA E JIHADUL. NU AR FI TREBUIT SA SIMTA SI CETATEANUL MARILE REALIZARI , POMENITE????? TRANSPORTUL,ZERO.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.