Câștigătoarele din... pălăria „America Express”
* Opinie. Iertare că sună malițios! Nu pun la îndoială efortul câștigătoarelor "America Express", Laura Giurcanu și Sânziana Negru! Doar spun că o pălărie a decis marile finaliste. Mai exact, pălăria roșie de pe capul unei statuete a dus la eliminarea celei mai echilibrate perechi din acest reality-show, soții Giulia Anghelescu și Vlad Huidu. "«America Express», ediția loz în plic", după cum ironiza o telespectatoare pe pagina de Facebook. M-am uitat cu sufletul la gură la cursa nebunească a marii finale. Mi-au fost dragi frații Alexia și Aris Eram și am trepidat să aflu de la cine va veni mesajul de încurajare pe care toți marii finaliști îl primesc înainte de a găsi indiciul final. După ce l-am văzut pe Mario Fresh, iubitul Alexiei, m-am întrebat dacă și Aris va primi un mesaj din partea unui prieten. "Uite-l pe domnu’ Esca!", m-a luat gura pe dinainte când i-am auzit pe frați exclamând încântați: "E tata! Ça va!". Era soțul Andreei Esca, Alexandre Eram, într-o apariție rară pe micile ecrane ale televizoarelor! Serios, acum, nu putea să intre Andreea Esca - emblemă Pro Tv - în show-ul Antenei 1. Dar tatăl Eram a oferit un mesaj aşa cum toţi copiii din lumea asta ar trebui să primească din partea părinţilor înaintea unui examen greu ori a unei încercări: "Sunt foarte mândru de voi. Sunteți doi copii extraordinari! Trebuie să vă concentrați și să vă calmați!". În concluzie, fraţii Eram n-au câştigat trofeul "America Express", dar ne-au câştigat inimile! Şi valorează mai mult decât 30.000 de euro!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.