Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Șase constructori vor să renoveze fostul Cinema "Dacia"

Nu mai puțin de șase constructori își dispută contractul în valoare de 7.789.863 de lei fără TVA, scos la licitație de Primăria municipiului Galați pentru renovarea fostului Cinematograf "Dacia". Așa cum ați putut afla din ziarul "Viața liberă", viitoarea destinaţie a imobilului de pe strada Oțelarilor nr. 11 va fi aceea de centru de excelență în robotică.

Primăria municipiului Galați are de unde alege constructorul care va transforma ruina fostului Cinema "Dacia” într-un centru de excelență pentru copii și tineri pasionați de robotică. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, nu mai puțin de șase oferte au fost depuse în cadrul licitației pentru execuția lucrărilor de "Renovare energetica a imobilului din strada Oțelarilor nr. 11 (fostul Cinematograf «Dacia»)". Iată cine sunt constructorii: SMB Steel Project Partnership, SC Larapeu Construct SRL, Davide Orizont SRL, SC Moviland Met SRL, Construct Still 2002 și, respectiv, Gendav SRL. Fiecare dintre aceștia este ofertant unic, având subcontractanți.

Contractul are o valoare estimată substanțială - 7.789.863 de lei fără TVA, în condiţiile în care administraţia locală a obţinut, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, o finanţare de numai 2.133.722 de lei pentru acest obiectiv. Criteriul de atribuire a licitației este "preţul cel mai scăzut".
Proiectul tehnic cuprinde, în principal, lucrări de reabilitare termică, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, reabilitarea sistemului de încălzire și de furnizare a apei calde, modernizarea instalațiilor de iluminat, dotări pentru grupurile sanitare etc. Termenul de execuţie a lucrărilor trebuie să fie de 18 luni de la data predării amplasamentului.

Pentru că nu puțini sunt cei care întreabă de ce fostele cinematografe au fost lăsate să ajungă într-o asemenea stare de degradare și au nevoie acum de lucrări costisitoare pentru a fi salvate de la ruină, reamintim că vina nu le aparține autorităților locale.

Primăria Galați a reușit să preia aceste clădiri de la RADEF "RomâniaFilm" - în urma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție. Municipalitatea s-a obligat ca, în termen de maximum patru ani, să asigure prin investițiile necesare reabilitarea, dotarea și modernizarea sălilor de spectacol cinematografic. De asemenea, s-a obligat să asigure, pentru o perioadă de minimum 15 ani, cu periodicitatea necesară, difuzarea de film cinematografic.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

2 comentarii

postat de un cetatean Vineri, 12 Ianuarie 2024 02:03 84.232.168.*** Link la comentariu

Criteriul de atribuire a licitației este "preţul cel mai scăzut" este o mizerie, asta inseamna ca lucrarile vor rezista cel mult 2-3 ani. Bataia de joc fata de banul public strans cu sudoare.

postat de Claudiu Vineri, 12 Ianuarie 2024 13:58 86.124.200.*** Link la comentariu

Avem așa multe talente și minți strălucite în robotică la Galați ?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.