Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bloc din Galați, evacuat din cauza unui reșou. O femeie a murit

Panică la primele ore ale dimineții de marți într-un bloc din Țiglina 1 după ce imobilul s-a umplut de fumul gros care ieșea din apartamentul unei proprietare în vârstă de 86 de ani.

Zeci de persoane, 24 de adulți și 4 copii, care dormeau la acea oră, au fost scoși din scara 3 a Blocului C33 de pe Regiment 11 Siret de pompierii alertați pe 112, oamenii fugind şi adăpostindu-se în ambulanțe din cauza termperaturilor foarte scăzute de la acea oră.

Forțe sporite au intervenit pentru a stinge focul care se manifesta cu violență în apartamentul pensionarei nu pentru a limita extinderea acestuia la locuințele învecinate. Din nefericire, echipele de salvare nu au putut ajunge la timp la bătrâna care a rămas captivă în apartament și nici nu a putut ieși singură. 

”S-au deplasat la intervenție două autospeciale de stingere, o descarcerare, o autoscară mecanică, o autospecială pentru victime multiple, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe SAJ. Proprietara apartamentului afectat de incendiu, o vârstnică de 86 de ani a fost găsită decedată, din cauza intoxicării cu fum”, a precizat cpt. Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

La finalizarea intervenției, care  a durat circa două ore, pompierii au ajuns la concluzia că focul ar fi fost provocat de un reșou cu care bătrânica își încălzea locuința. Aparatul s-ar fi încins și ar fi luat foc în momentul în care a venit în contact cu materiale combustibile. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

9 comentarii

postat de Marius Marți, 23 Ianuarie 2024 09:37 5.13.210.*** Link la comentariu

Da dar măcar s-a încălzit ecologic, ca doar suntem membri ai uniunii europene si românul trăiește atât de bine că plătim taxa de schimbari climatice globaliștilor, intre timp orientul mijlociu și Asia rade noi cum ne distrugem singuri.

postat de Adrian Marți, 23 Ianuarie 2024 11:10 89.136.3.*** Link la comentariu

@Marius Ai vorbit si tu ca sa nu te plictisesti. UE incurajeaza sistemul centralizat si nu incalzirea individuala. Problema este la cei din Galati care au distrus si inchis acest sistem. Persoanale fara bani sunt nevoite acum sa se incalzeasca cu resouri.

postat de Galatean, din pacate Marți, 23 Ianuarie 2024 13:47 81.12.150.*** Link la comentariu

Sa multumim conducerii tarii pentru conditiile create..... Saracii oameni... Sa te incalzesti la un resou intr-o camera pentru ca nu-ti ajunge pensia pentru ca o dai pe medicamente, apa, energie electrica, impozite si taxe.... Pe mancare batranii cheltui putin.... Dumnezeu sa o odihneasca in pace

postat de marr Marți, 23 Ianuarie 2024 17:12 86.124.203.*** Link la comentariu

Conducerea (rupta si indiferenta la realitate) viseaza planuri si tot felul de tampenii (sa ne faca viata mai grea) . Intre timp oamenii mor ...si asta nu-i o problema ptr ei . Daca ei(si familiile lor) stau la cald si in confort ...care-i Problema , nu-i asa ?!

postat de Bleah Marți, 23 Ianuarie 2024 18:18 5.13.212.*** Link la comentariu

Tot pe ăștia care au fost și sunt la ciolan, să-i votați și anul asta!

postat de Das Marți, 23 Ianuarie 2024 23:06 89.137.137.*** Link la comentariu

Pentru ca taradatorii si coruptii tarii au dat gazul romanesc ieftin la straini, acestia din urma au marit pretul si stam in case in frig pt ca nu ne permitem sa platim si asa au loc aceste tragedii. Lumea moare de frig in case in special batanii si copiii.

postat de Das Marți, 23 Ianuarie 2024 23:09 89.137.137.*** Link la comentariu

Nu ne permitem sa platim gazul sa ne incalzim ! Faceti ceva ca murim in case de frig! Luam foc si murim de la resouri si improvizatii ! Psd-pnl se aude? Anre se aude? Ursula se aude? Johannis se aude?

postat de Mihai Miercuri, 24 Ianuarie 2024 11:59 90.167.203.*** Link la comentariu

Stați și comentați aiurea, incercând să politizați evenimentul. A murit cum moare un om tulburat psihic. Și-a alungat fetele, rudele și a refuzat orice relație ce putea să o țină pe linia de plutire.

postat de Victor Sâmbătă, 27 Ianuarie 2024 08:06 86.124.202.*** Link la comentariu

Nu gazele erau problema. Bătrâna era o persoană dificilă și s-a debranșat de la gaze fiindcă îi era frică să nu uite gazele deschise. Lipsa unei rude/ persoane care să o supravegheze era problema. Bătrânii, de cele mai multe ori sunt la fel de neatenți la ce fac precum copii mici.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.