Prăjitura ochi de ou cu caise
Ingrediente: pentru blat: 5 ouă, 120 g zahăr, 120 g făină, 1 praf de sare, esență vanilie; pentru cremă: 250 g mascarpone, 200 ml smântână pentru frișcă, 2 linguri zahăr pudră, esență vanilie, coajă de lămâie, 4 linguri de lichior de portocale (opțional); pentru sirop: 100 g zahăr, 200 ml apă, coajă de lămâie; pentru decor: 12 jumătăți de caise din compot.
Preparare: Separăm albușurile de gălbenușuri. Albușurile se bat spumă cu sarea. Se adaugă zahărul și se bate până se dizolvă complet. Se adaugă gălbenușurile, făina și esența de vanilie și se încorporează ușor cu o spatulă. Blatul se coace într-o tavă obișnuită, căptușită cu hârtie de copt, la 180 de grade Celsius. Din blatul răcit, se decupează cu o formă rotundă (un pahar) discuri cu diametrul de 8-10 cm.
Într-o cratiță sau tigaie largă și adâncă se pun apa și zahărul pentru sirop, împreună cu zeama de lămâie. Se adaugă coaja de lămâie și 2 linguri de lichior de portocale. Se dă în clocot și se lasă să se răcească.
Pentru cremă se pun brânza mascarpone și smântâna pentru frișcă într-un castron larg și se mixează. Apoi se adaugă zahărul pudră, vanilia, coajă de lămâie răzuită fin și 2 linguri de lichior de portocale. Se mixează în continuare la viteză mare, până când crema se întărește. Discurile de blat se însiropează bine cu siropul răcit (3-4 linguri pentru fiecare bucată). Se acoperă fiecare disc cu crema de mascarpone și frișcă. Deasupra cremei, se așează pe fiecare bucată câte o jumătate de caisă bine scursă. Siropul rămas se distribuie cu pensula, cu delicatețe, deasupra caiselor, pentru a le da strălucire. Se dă la frigider, timp de cel puțin 2-3 ore, înainte de servire.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.