Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vor scăpa gălățenii din Țiglina de penele de curent?

Compania Distribuție Energie Electrică România (DEER) a anunțat finalizarea unui proiect important de investiții, vizând implementarea unui sistem de distribuție inteligentă a energiei electrice în municipiul Galați, respectiv într-o zonă omogenă din cartierele Țiglina 1, Țiglina 2, Țiglina 3 și Țiglina 4.

"Cu o valoare a investiției de 7,6 milioane de lei, în urma investiților făcute în modernizarea și dezvoltarea rețelei electrice, cei peste 11.000 de utilizatori beneficiază de reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuințelor, reducerea numărului de întreruperi în alimentarea cu energie electrică, creșterea calității serviciului de distribuție a energiei electrice pentru utilizatori", menționează reprezentanții DEER.

În anii trecuți, Țiglina 1 și Țiglina 2, în special, au fost printre cele mai afectate cartiere de numeroase pene de curent, care se produceau când ți-era lumea mai dragă. "Oamenii din cele două Țigline stau cu ochii pe ceas, așteptând să vadă dacă şi la ce oră trebuie să aprindă iar lumânările. Şi mai stau cu ochii pe centralele termice, ca nu cumva să sară în aer, pentru că detectoarele de gaz funcționează tot băgate în priză. Şi mai stau cu ochii pe televizoare sau laptopuri, ca nu cumva să le bubuie în față de la vârfurile de curent, așa cum se numesc în limbaj tehnic șocurile de alimentare. Şi mai stau cu frica-n suflet atunci când urcă în vreun lift, întrebându-se dacă reușesc să iasă din el fără să-i prindă pana de curent. Şi mai stau cu ochii pe geam, să-şi vadă copiii atunci când vin, pe beznă, de la școală sau de la joaca pe-afară, cu teama să nu li se întâmple ceva", ne spuneau cititorii.

Proiectul anunțat ca finalizat de DEER și despre care "Viața liberă" a mai scris are ca obiective reducerea timpilor de întrerupere a serviciului și a numărului de deranjamente și incidente, reducerea duratelor de întrerupere a serviciului, atât planificate, cât și neplanificate, intervenția rapidă, de la distanță, pentru remedierea unor situații neplăcute pentru consumatori, inclusiv privind întreruperea distribuției de energie în cazuri justificate și repunerea acesteia în stare normală de utilizare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Traian Miercuri, 7 Februarie 2024 19:06 86.120.239.*** Link la comentariu

DER s-a orientat spre profit-produse cât mai ieftine si de calitate jalnică pt branșamente noi,clienții vechi se pot vaita din cauza întreruperilor,oscilațiilor de tensiune,până nu se reclamă la ANRE nu se va întâmpla nimic.Sa monteze un analizator de rețea pe zona Tiglina și să facă public diagrama

postat de Mihai Joi, 8 Februarie 2024 10:05 5.13.201.*** Link la comentariu

Este de nesuportat numarul imens de pene de curent de pe Coșbuc, datorate stației subdimensionate din incinta hotelului Turist si la care lucratorii Electrica nu au acces pe timpul noptii pt remediere , deoarece cheia se afla la reprezentantii cazinoului de la parter. Rusine Electrica!!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.