Depistaţi la volan cu permisul suspendat
Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Galaţi au depistat în trafic, pe strada Prelungirea Brăilei, un bărbat de 33 ani care se afla la volanul unui autoturism deşi avea suspendat dreptul de a conduce. Şoferul a fost testat pentru alcool şi substanţe psihoactive, ambele rezultate fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul cu permisul suspendat.
De asemenea, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Foltești au depistat în trafic un cetățean român aflat la volanul unui autovehicul deși avea suspendat dreptul de a conduce. Bărbatul, în vârstă de 33 ani, a fost oprit pe raza localității de frontieră Ijdileni, la volanul unei maşini înmatriculate în România. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.