Primăria așteaptă cererile pentru locuri de parcare rezervate
Gălățenii care și-au rezervat un loc de parcare în parcările de domiciliu/reședință pot încărca, exclusiv online, cererile pentru atribuire însoțite de documentele necesare, pe platforma https://parcari.primariagalati.ro, până pe 17 februarie 2024, ora 7,59. Până la finele acestei perioade, cetățenii au posibilitatea modificării și completării documentelor.
"Cererile precompletate se descarcă, se printează, se semnează și apoi se reîncarcă însoțite de restul documentelor: copie B.I./C.I. din care să rezulte că solicitantul are domiciliul în zona/subzona arondată parcării; alte documente obligatorii: act de proprietate, act de donație sau moștenire, proces-verbal de adjudecare, hotărâre judecătorească. Înscrisul privind proprietatea trebuie să fie depus în integralitate; copie certificat de înmatriculare a autovehiculului (sau dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare valabilă la data depunerii cererii) deținut în proprietate/folosință cu inspecția tehnică periodică (ITP) valabilă la data depunerii cererii; copie asigurare de răspundere civilă auto (RCA) valabilă la data depunerii; copie contract de leasing/contract de comodat/proces-verbal de predare-primire spre folosință a autovehiculului, întocmite pentru o perioadă de cinci ani (sau mai mică, cu mențiunea în contract/proces-verbal a posibilității de prelungire până la cinci ani)", transmite Primăria.
Documentele trebuie sa fie lizibile, conforme cu realitatea și să fie încărcate în integralitate. Tutorialul cu privire la încărcarea documentelor se poate consulta online pe platforma https://parcari.primariagalati.ro.





Oare cand se vor marca restul locurilor din cartierul Micro 20 pentru ca doar Primaria a incheiat contract cu ARK MANAGEMENT CONCEPT SRL ??? Vezi: https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/205298-contract-pentru-marcarea-locurilor-de-parcare-din-micro-19-micro-20-si-micro-39.
Nu-mi trebuie așa ceva.o cheltuială in plus abuzivă ,intrucât dacă dețin mașina oricum pălătesc un loc de parcare nu?că doar nu o urc in copac,cu toate că...... ar fi o idee.ori dacă stau la parter,o bag in sofragerie pe platformă rotativă.că tot platesc impozit la casă.
Hai sa mai prosteasca lumea sa ia niște bani degeaba!
Minune...abia asteptam sa imi ofere primaria o ocazie sa le mai dau ceva bani moka. Platim impozit la masina si nu prmim nimic in schimb. Acu vor bani pe 2 dungi de vopsea. Oare cand ne trezim/ne unim, noi galatenii (asa cum s-au unit ex. fermierii) sa nu mai platim nimic. Sa nu platim nimic!!!
Când se vor debloca și alte blocuri pentru locurile de parcare rămase?