Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Angela Baciu, noul președinte al scriitorilor gălăţeni şi brăileni din Filiala Iași

Miercuri, 7 februarie 2024, a avut loc, la Galați, ședința anuală a membrilor Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România - Reprezentanța Galați-Brăila, care s-au reunit pentru a evalua activitatea culturală desfășurată în anul 2023.

Cassian Maria Spiridon, președintele Filialei Iași, le-a oferit celor prezenți antologiile anuale de poezie și proză, în care sunt incluse creațiile membrilor activi ai reprezentanței.
"Tânărul optzecist" Sterian Vicol a fost premiat (eveniment asupra căruia vom reveni) pentru opera sa "Corabia lui Sterian - Memoria lui Femios". Scriitorul gălăţean, preşedinte al scriitorilor din Galaţi şi Brăila membri ai Filialei Iaşi a USR, a prezentat o problemă spinoasă, aceea că trei entități culturale (Societatea Scriitorilor "Costache Negri", redacţia revistei "Porto Franco" și Reprezentanța Galați-Braila), care își desfășurau activitatea într-un spațiu pus la dispoziție de către Prefectura Galaţi, au rămas momentan fără sediu, scriitorul sperând să găsească sprijin la autorițătile locale.

În cadrul reuniunii, Sterian Vicol și-a manifestat în mod expres dorința de a preda şefia Reprezentanţei, astfel că, în unanimitate, a fost aleasă preşedinte scriitoarea Angela Baciu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.