Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Traficanți de persoane din Brăila şi alte judeţe, depistați de DIICOT

Pe 14 februarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Pitești, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești din cadrul Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane au pus în aplicare nouă mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Dâmbovița, Brăila și Prahova, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. 

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada 2023 - februarie 2024, trei suspecți au recrutat mai multe persoane vătămate, printre care și o minoră, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora și le-au constrâns, prin acte de violență și amenințare, să practice prostituția, însușindu-și sumele de bani astfel obținute. De asemenea, unul dintre aceștia, precum și alți trei suspecți cercetați în cauză, urmărind obținerea de foloase materiale în mod facil, au înlesnit altor persoane vătămate practicarea prostituției prin închirierea unor imobile, asigurarea transportului la adresele unde erau solicitate și atragerea de clienți inclusiv prin anunțuri publicate pe diferite site-uri. Audierile în acest sens se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Pitești.

Pe parcursul cercetărilor,  persoanelor vătămate li s-a asigurat  sprijin și protecție de către reprezentanții  Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane. Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila și al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.

Acțiunile au fost efectuate cu sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Argeș, Dâmbovița, Brăila și Prahova. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Gigel Joi, 15 Februarie 2024 17:09 5.13.157.*** Link la comentariu

Si vor pati nimic pentru ca legile facute sub indrumarea ue e in favoarea infractorilor. Ue apreciaza infractorii nu oamenii care muncesc.Ue se intereseaza de conditiile de detentie ale infractorilor nu de conditiile de viata ale cetatenilor.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.