Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Remember. Johann Heinrich Pestalozzi

Unul dintre cei mai cunoscuți reformatori ai sistemului educațional din lume, Johann Heinrich Pestalozzi s-a născut pe 12 ianuarie 1746, la Zürich, Elveția. A fost foarte apreciat ca educator, scriitor, filozof și om politic. A condus un orfelinat, a lucrat ca profesor și și-a înființat propriul institut educațional. El considera că toți copiii, bogați sau săraci, de la oraș sau de la țară, ar trebui să fie educați împreună.

Ideea sa de educație populară generală era ceva complet nou la acea vreme. În viziunea sa, sarcina profesorului în școală ar trebui să fie aceea de a dezvolta „puterile minții”, adică formarea unui învățământ de drag. Relația profesorului cu elevii, dar și legătura dintre elevi era fundamentală pentru Pestalozzi.

Scopul lui era ca ceea ce învață elevul să rămână în mintea acestuia. Astfel, Pestalozzi solicita combinarea predării teoretice și practice în aceeași măsură, precum și învățarea unei noi limbi străine. Această abordare a fost îmbrățișată de țări precum Germania, Franța și Anglia. Pentru el, obiectivul principal al educației era umanitatea. Un citat din Pestalozzi despre scopul educației spune: „Să trăiești în demnitate, să fii fericit și să fii util pentru ceilalți: acesta este scopul educației”.

Una dintre cărțile de referință în pedagogie este ”Cântecul lebedei”.
A încetat din viață pe 17 februarie 1827, la Brugg, Elveția.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.