Peste 1.100 de arbori, pregătiți pentru a fi plantați la Galați
O nouă campanie de plantări de arbori va începe în scurt timp în Galați, anunță Primăria municipiului
Potrivit autorităților, 1.104 arbori așteaptă să prindă rădăcini în Galați. Dintre aceștia, 104 sunt magnolii, cireși japonezi, arbori de lalea, brazi argintii și tuia care vor fi plantați în parcuri și zone de promenadă cum ar fi Spicu-Romarta, Aleea de la P-uri, Parcul ”Mihai Eminescu”, Zona Potcoava, Grădina Publică, Parcul de Aventura sau Parcul ”Carol I”. Alți 1.000 de arbori sunt mesteceni, tei argintii, platani, molizi, pini, arbori de gumă, arbori de mătase, arțari, frasini și ulmi și ar urma să fie plantați în diferite cartiere și aliniamente stradale, precum și pe taluzul Falezei Dunării.
„Suntem în topul orașelor cu cel mai bun aer din Europa și facem totul pentru a crește și mai mult calitatea acestuia”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu. Conform Primăriei, orașul nostru a fost declarat pe primul loc în țară și pe locul 21 la nivel european în ceea ce privește calitatea aerului, potrivit unui studiu dat publicității anul trecut de către Agenția Europeană a Mediului.
Ar mai fi de spus că anul trecut au fost plantați în Galați 2.622 de copaci.





Poate publicati si o statistica referitoare la cati arbori sau uscat, din cei 2622 plantati anul trecut. E simplu sa ii plantezi si apoi sa ii lasi la mila lui Dumnezeu. Arborii proaspat plantați au nevoie de apa, cel putin in primul an dupa plantare. Cine plătește factura pentru arborii uscati?
Arbori de matase...adica DUD? Ala care face fructele care pateaza iremediabil hainele? :)) Arbori de gluma: ciresi japonezi - frunosi, dar pe sub care trebuie sa circuli in genunchi....ca cei de la Potcoava? Diversitate prea mare = haos urbanistic!
Sa nu uitati sa puneti beton/asfalt/pietris la radacina ca sa se usuce in liniste si la anu sa mai plantati alte mii in loc. Sa crestem productia de arbori plantati la hectar! Hai Simona!
Nu pot să spun că Betonel întotdeauna are dreptate,dar acum este adevărat că poziția Galațiului este pe primul loc în Romania și este de apreciat! În privința plantării de arbori, trebuie să planteze peste 5000 ,cam atîția a tăiat EL de cînd este primar,nu degeaba îl cheamă BETONEL FEZABILISTUL!
Se vede frumos, de sus, orașul! Jos, realitatea o citiți pe crucile, victimelor poluării. Centrale, autoturisme cumpărate de nevoie, din cauză că rețeaua de transport e PARALELĂ cu nevoile cetățenilor, iar pentru încălzire s-a preferat cel mai rău sistem!
In sfarsit o veste buna in orasul rosu si gri!
Deocamdată autoritățile sau apucat sa planteze coșuri de gunoi pe trotuar prinse în dibluri! (a se observa pe str. Nae Leonard, în dreptul bl. S5)
Este o "CONDITIE OBLIGATORIE" ca la momentul plantarii, copacul sa aiba o inaltime de cel putin 2,5 m iar groapa o adancime de max. 0,6 m ? Ex. copacii plantati si replantati de pe Faleza Superioara, Micro 20, Micro 21 etc.
Poate primăria va planta și pe rigolile de pe starada Brăilei care arată ca un teren de fotbal în prezent cu excepția câtorva smocuri de buruinei ici și colo. Luați exemplul din marile capitale ale lumii,exemplu Roma.
Zeci de alveole de pomi sunt betonate de ghiogari,să nu mai trebuiască să dea cu mătura o frunză căzută.Am sesizat PL,evident că nu au făcut nimic.Deci,am venit eu din capătul orașului cu roaba și lopata și am făcut ciment în poarta omului.Acolo au fost copaci și nu vor mai fi!
La noi la asociație s-au plantat 10 pomi din care 8 s-au urcat dupa citeva luni chiar daca doi i-am udat zilnic.au venit mai tiziu au pus niste bobițe și i-au uscat
Brazi argintii la clima din Galati???
Bravo PSD!
Arbori vor fi peste multi ani, acum sunt niste copacei care au nevoie de apa.