Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Propunerea de modificare a Cartei Universității "Dunărea de Jos", în dezbatere publică

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați a lansat în dezbatere publică, potrivit anunțului făcut de președintele Senatului UDJG, conf. univ. dr. Alexandru Nechifor, propunerea de modificare a Cartei Universității. Timp de zece zile, până pe 15 martie a.c., sunt așteptate, din partea comunității academice de la ”Dunărea de Jos”, opinii și sugestii referitoare la modificările propuse.
Președintele Senatului le-a mulțumit membrilor comisiei care au realizat aceste propuneri de modificări, adăugând că se vor realiza sesiuni de consultare și dezbateri deschise pentru a asigura o participare cât mai largă și o dezbatere cât mai cuprinzătoare.

"Această inițiativă reprezintă un pas esențial în evoluția și adaptarea universității noastre la schimbările semnificative din domeniul educației și cercetării. Scopul nostru este să consolidăm și să actualizăm cadrul instituțional pentru a ne asigura că Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați rămâne un pol de excelență academică și un promotor al progresului social și economic în regiunea noastră. Invităm cu căldură întreaga comunitate academică să participe activ la această dezbatere publică, să își exprime opiniile și să contribuie cu sugestii constructive pentru îmbunătățirea propunerii noastre. Transparența și colaborarea sunt elemente fundamentale în procesul nostru decizional, iar părerea fiecărui membru contează în modelarea viitorului nostru comun", a declarat conf. univ. dr. Alexandru Nechifor.

Detalii despre propunerea de modificare a Cartei Universității "Dunărea de Jos" din Galați găsiți pe site-ul instituției, la adresa https://www.ugal.ro/informatii/organizare/senatul-universitatii/dezbatere-publica-senat/11-site/10678-propuneri-privind-completarea-si-actualizarea-cartei-udjg-curent sau descărcând documentul atașat acestui articol.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

3 comentarii

postat de CetateanX Marți, 5 Martie 2024 18:04 5.13.151.*** Link la comentariu

Nu stiu cum M.I. a aprobat Carta UDJ, privind alegerea discriminatorie a rectorului numai pentru c.d. cu titlul de profesor universitar.Este singura universitate din tara unde functioneaza aceasta tampenie. In rest, prin votul tuturor cd titulare si de cercetare. Acum v- venit alta idee fara sens.

postat de Rodax Marți, 5 Martie 2024 18:44 92.83.34.*** Link la comentariu

Dreptul la vot este pentru toate cadrele didactice, indiferent de gradul didactic. Precizare pentru cetatean x.

postat de CetateanX Miercuri, 6 Martie 2024 07:33 5.13.151.*** Link la comentariu

Da, am vazut! E bine cand se mai intampla cate o minune! Precizare pentru Rodax.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.