Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Digitalizare și dotări diverse la școlile din Corni

În comuna Corni s-a intrat în ultima fază a realizării proiectului de dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a  unităților de învățământ, în valoare de 9 milioane de lei, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Strategia de implementare a acestui proiect a impus împărțirea lui în două etape, din care prima, care a constat în achiziția de materiale electronice, scanere, laptopuri şi videoproiectoare, s-a realizat. Cea de-a doua etapă presupune achiziția de mobilier.

"Am dotat Școala Gimnazială Corni și Școala Gimnazială Măcișeni cu echipamente moderne pentru laboratoarele de fizică, biologie, informatică, am asigurat dotarea cu calculatoare, am dotat sala de conferințe cu microfoane, videoproiectoare, instalație de sonorizare wireless pentru fiecare dispozitiv în parte. La partea de mobilier, s-au comandat pupitre, catedre, vestiare, table inteligente, iar termenul de recepție este 28 aprilie", ne-a declarat viceprimarul Petrişor Lică Mohoria, care îndeplineşte atribuţiile de primar.

Primarul ales al comunei Corni, Vasile Prodan, a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate, pentru că a deținut simultan, în perioada 2012-2016, atât funcţia de primar, cât şi calitatea de administrator în cadrul SC Prodi 13 SRL, încălcând astfel prevederile legale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.