Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Contrabandă cu țigări finalizată cu amenzi de 60.000 de lei

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Galați au descoperit, asupra mai multor persoane, cantitatea de 11.600 de ţigarete de diferite mărci, de proveniență extracomunitară.

Valorificând o serie de informații, lucrători de poliție judiciară din cadrul Poliției de Frontieră Galați au efectuat, pe 23 martie a.c., o misiune pentru combaterea contrabandei cu țigări, pe raza municipiului Galați. Acțiunea, desfășurată în intervalul orar 9.30 - 10.30, a scos la iveală trei cetățeni români, care dețineau mai multe pachete de țigări în interiorul autoturismelor și în bagajele personale. Pentru clarificarea aspectelor de interes operativ, persoanele suspecte și mijloacele de transport au fost conduse la sediul Serviciului, unde au fost supuse controlului amănunțit.

Au fost inventariate astfel 11.600 de țigarete, de proveniență extracomunitară, în valoare totală de peste 7.000 de lei, care au fost ridicate în vederea confiscării. Persoanele în culpă au fost sancționate contravențional, conform prevederilor legale, cu amenzi în valoare totală de 60.000 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

1 comentarii

postat de 1qlee Luni, 25 Martie 2024 15:47 5.13.203.*** Link la comentariu

11600 țigări.? Spune 58 de cartoane , ca sa nu mai caute lumea un calculator!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.