Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Lansare de carte şi momente muzicale de excepţie, la Casa Artelor

Vineri, 29 martie, începând cu ora 17,00, la Casa Artelor, iubitorii de literatură sunt aşteptaţi la o lansare de carte. Mioara Baciu, scriitoare și jurnalistă din Galați, colaboratoare a ziarului "Viaţa liberă", lansează volumul "Așezăminte sufletești", cea de-a cincea sa carte, o confesiune a credinței pentru Mântuitorul Iisus Hristos și un elogiu adus de autoare mamei sale, pe care o numește "minunea mea". De asemenea, lucrarea evidențiază recunoștința față de Mihai Eminescu, considerat "tatăl limbii românești", care a apărat identitatea culturală a neamului românesc. În plus, își exprimă un puternic sentiment de nostalgie și atașament față de peisajul și tradițiile românești.

Sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala "Radu Macovei" Galați, acest eveniment aduce în fața gălățenilor personalități marcante din mediul cultural și literar, precum scriitori din județele Maramureș, Sibiu, Buzău, Tulcea, Suceava, Bacău, Vaslui și Galați.

Participanții vor avea parte şi de interpretările muzicale ale unor artiști de excepție: Ion Crețeanu, un adevărat tezaur uman viu, Florentina Danu, talentată cantautoare, Vasilica Tonu, îndrăgită interpretă de muzică populară, precum și Carmen Vasilica Nedelcu, apreciată artistă populară. De asemenea, vor susține momente artistice elevii de la Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin" din Galați.
Evenimentul va fi moderat de prof. Ghiță Nazare.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Theo Joi, 28 Martie 2024 10:01 89.136.184.*** Link la comentariu

Ce afis frumos...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.