Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Direcția Antifraudă va avea unitate și la Galați

De anul viitor, Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) va avea inclusiv unități județene, nu doar unități regionale, conform unor modificări legislative recent operate de către Guvern și analizate de avocatnet.ro. Apariția unităților județene ale DGAF este prevăzută de OUG 23/2024 și face parte dintr-o nouă reorganizare a Fiscului. Acestea ar urma să devină operaționale până la 1 ianuarie 2025.

Până la sfârșitul anului 2024, activitatea inspectorilor antifraudă se va derula la fel ca până acum, pe structura organizatorică existentă. Galațiul face parte din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Constanța, alături de județele Brăila, Buzău, Constanța, Tulcea și Vrancea.

"În prezent, fiecare structură regională antifraudă acoperă o zonă geografică foarte mare, cu consecinţe negative în plan material şi funcţional, care conduc şi la afectarea resursei umane implicate din cadrul regionalei antifraudă. Astfel, din punct de vedere material, deplasarea zilnică de la sediul structurii regionale într-un judeţ din aria de activitate a regionalei necesită cheltuieli majore cu combustibil, mentenanţa autoturismelor; din punct de vedere funcţional, distanţa mare până la obiectivul supus verificării situat într-un alt judeţ decât cel în care este sediul regionalei are consecinţe în reducerea timpului alocat verificărilor sau generarea de timp de lucru suplimentar (peste timpul normal de lucru).

Totodată, deplasările pe distanţe mari pot afecta operativitatea verificărilor şi calitatea controalelor. Din punct de vedere al resurselor umane implicate, distanţele lungi între obiectivul supus verificării şi sediul regionalei sunt generatoare de oboseală, cu consecinţe în operativitatea şi calitatea controalelor, dar şi cu posibile riscuri crescute de accidente rutiere", sunt motivele care au dus la decizia reorganizării Direcției Antifraudă pe unități județene.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Traian Joi, 4 Aprilie 2024 09:07 86.120.239.*** Link la comentariu

Se rezolvă problema fraudei mărind numărul de bugetari-birocrati.

postat de Carmen Joi, 4 Aprilie 2024 10:00 86.124.200.*** Link la comentariu

In plus vor aparea si ceva locuri de sefi :)

postat de magis Joi, 4 Aprilie 2024 11:17 89.121.200.*** Link la comentariu

Nu stiti, DGAF Galati va verifica si executia contractelor angajate de Primarie pe banii nostri?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.