Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primarul Ionuţ Pucheanu i-a dat replica actorului Mihai Bobonete

„Sunt mai simpatic decât tine, Bobo!”, i-a replicat, din ultimele rânduri ale sălii Casei de Cultură a Sindicatelor, primarul Ionuţ Pucheanu, lui Mihai Bobonete. Scena s-a petrecut vineri, 12 aprilie 2024, la reprezentaţia de la ora 17,30 a spectacolului de stand up comedy „Sfaturi de Viață Show”, cu Mihai Bobonete şi Mihai Rait.

Actorul Mihai Bobonete tocmai îi întrebase pe spectatori despre primarul Galaţiului, despre realizările lui, şi dacă are şanse de a fi reales. Moment în care din public i s-a strigat că primarul este prezent în sală la spectacol. Mihai Bobonete a vrut să-l vadă, chiar dacă edilul-şef avea loc în ultimele rânduri ale sălii, iar luminile scenei erau puternice. Pentru că abia îl zărea, Bobonete a întrebat dacă e „dintre primarii cei vechi”. A fost ocazia lui Ionuţ Pucheanu să-i dea o replică în ton cu spectacolul şi să-i spună lui Bobonete că-i mai simpatic decât el. „Dacă dau şi eu drumul la câini…”, a ameninţat actorul mărginindu-se, totuşi, la o singură replică acidă: „Domn’ primar, aveţi cel mai frumos oraş cu blocuri de patru etaje!”. Pentru ca apoi să revină la publicul amuzat, care salutase cu aplauze schimbul de replici: „Sper să fi aplaudat pentru că merită într-adevăr, nu doar pentru că era în sală”.

Mai trebuie spus că spectacolul „Sfaturi de Viață Show” a avut două reprezentaţii la Galaţi, de la ora 17,30 şi de la ora 20,00. Biletele la show-ul programat iniţial, de la ora 20,00, s-au epuizat în doar 48 de ore. Motiv pentru care Mihai Bobonete a decis să suplimenteze cu încă o reprezentaţie, de la ora 17,30. Sala a fost arhiplină, fiind aduse şi scaune suplimentare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

13 comentarii

postat de Ion Vineri, 12 Aprilie 2024 20:41 109.166.135.*** Link la comentariu

Bobo e mai simpatic!

postat de marr Vineri, 12 Aprilie 2024 20:56 86.124.202.*** Link la comentariu

Nervozitate mare nene...daca si la un spectacol , unde vorba aia , tre' sa fii mai relaxat , arunci cu pastile-arogante ... Recomandare - (cat)Sorbiti un ceai de Tei , intrebati-va retoric ...oare de ce va 'iubeste' lumea ? Asta daca va mai pasa.

postat de Mariusica bubulica Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 04:59 86.124.202.*** Link la comentariu

Avem un primar în ton cu spectacolul, o glumă. De altfel că majoritatea din ultima perioadă. Partea cu scaunele suplimentare nu e împotriva regulilor de urgență?

postat de Nicusor Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 05:05 5.13.210.*** Link la comentariu

"Sala a fost arhiplină, fiind aduse şi scaune suplimentare." Din cauza invitatiilor oferite spectatorilor "speciali" ?

postat de Mezelu’ Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 05:23 185.123.143.*** Link la comentariu

O campanie ieftina. Nici prezenta lui Betonel in sala si nici intrebarea lui Bobonete nu au fost intamplatoare…

postat de Un ,,simpatizant,, Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 07:21 212.93.144.*** Link la comentariu

In galati, ma indoesc,poate la tulucesti…

postat de Sorin Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 07:57 109.166.130.*** Link la comentariu

Mai simpatic, nu stiu, dar mai penibil, cu siguranță, d-nule Pucheanu.

postat de MM Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 09:19 5.13.203.*** Link la comentariu

Evident nea primare, că ești mai simpatic decât Bobo. Păi, numai dacă te uiți la realizările administrației tale,în cei 8 ani de mandat,Galațiul,arată ca un “stand up comedy” de proastă calitate,realizat cu bani din împrumuturi accesate plus taxele și impozitele și strânse pe gheaba comunitătii.

postat de ADYtza 74 Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 09:36 86.124.202.*** Link la comentariu

Acum e si artist comediant primarul asta. Sau circar?

postat de Tincuța Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 10:38 86.122.130.*** Link la comentariu

Tot camuflat, ca la meciurile Oțelului, a venit aici în sală dl. Puchinel?

postat de MIMI Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 18:17 86.124.203.*** Link la comentariu

Degeaba îl criticați pe Betonel,da-ți un nume măcar de primar pe care să-l aleg!!Nu-l suport și din cauza AROGANȚEI lui și nu numai!

postat de un cetatean Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 20:51 86.127.162.*** Link la comentariu

Bobonete, neobosit atata timp cat curge banu, face si 10 spectacole pe zi. Iar discutia cu primaru a fost aranjata si aducatoare de beneficii pentru amandoi. Succes.

postat de comunismul Luni, 15 Aprilie 2024 17:13 5.13.197.*** Link la comentariu

eu am convenit ca la alegeri il votez pe doru castaian! gata cu ionut pucheanu! a avut doua mandate dar cred ca trebuie sa lase pe altcineva! asa cred ca este corect! nu este primarul ala care a fost in vrancea totusi! sa nu exageram!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.