O tânără artistă gălăţeană expune la Veneția
O tânără artistă din Galaţi a captat atenţia publicului din Veneția printr-o instalaţie expusă în oraşul italian chiar în timpul celebrei Bienale de Artă
Tincuța Marin prezintă o lucrare compusă din patru sculpturi din bronz, care ocrotesc simbolic patru pânze de mari dimensiuni. Instalaţia de sculptură-pictură a gălăţencei, numită "Where the Sun Sleeps" ("Locul unde Soarele doarme"), este amplasată într-o capelă din secolul al XII-lea, "Oratorio dei Crociferi", ea însăşi o operă de artă, care a fost redeschisă publicului cu acest prilej, după mai bine de zece ani. Lucrarea Tincuţei Marin poate fi vizitată până pe 12 mai, zilnic, între orele 10,00 și 18,00.
În vârstă de 29 de ani, artista născută la Galați trăiește în momentul de faţă la Cluj-Napoca. Ea are deja un palmares expozițional bogat, cu prezențe individuale și de grup în țară și în străinătate, numeroase dintre lucrările ei aflându-se în colecții importante din întreaga lume.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.