Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Subvenții pentru fermierii afectați de criza din Ucraina

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei de 15 mai, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

"Aşa cum am promis, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc şi pasăre. Fermierii vor primi aceşti bani, chiar dacă plafonul estimat iniţial pentru plata despăgubirilor va fi depăşit. În acest sens, avem în vedere o suplimentare a bugetului, pentru a asigura cuantumul de 100 de euro tuturor beneficiarilor eligibili", a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Acesta a stabilit cu echipa de conducere a MADR şi cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) că ţinta pentru a demara aceste plăţi este data de 15 mai.
Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură vor efectua plăţile către toţi beneficiarii eligibili, imediat după aprobarea suplimentării bugetului necesar.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.