Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primăria anunţă o nouă etapă de atribuire a locurilor de parcare

Potrivit Primăriei Galaţi, începând cu 19 mai 2024, ora 8,00, până pe 22 mai 2024, ora 7,59, locurile de parcare de domiciliu/reședință rămase neatribuite în urma etapelor de atribuire anterioare din zonele 1 A, B, C - Micro 21, 2A - Micro 20, 3B - Micro 19, 4 A, B, C, D - Micro 18, 8B - Micro 39, 9C - Țiglina I, 10 A, B - Țiglina II, 15 A - Mazepa II, 16 A - Mazepa I, 19 A - Mazepa I, pot fi rezervate numai prin accesarea aplicației informatice, online la adresa https://parcari.primariagalati.ro.

Ulterior finalizării perioadei de rezervare, în intervalul 22 mai (ora 8,00) – 1 iunie 2024 (ora 7,59), se pot încărca, exclusiv online, cererile pentru atribuirea unui loc de parcare în parcarea de domiciliu/reședință însoțite de documentele menționate în Regulamentul prevăzut de HCL nr. 337/2021 cu modificările și completările ulterioare, pe platforma https://parcari.primariagalati.ro, având posibilitatea modificării și completării documentelor până la finalizarea perioadei de depunere a documentelor.

După cum au stabilit autorităţile, rezervarea locurilor de parcare din parcările de domiciliu/reședință se poate face doar de către persoanele cu domiciliul/reședința în municipiul Galați, în zona de deservire a parcării, care:
- nu figurează în evidențele fiscale ale autorității locale cu obligații bugetare restante, inclusiv amenzi contravenționale;
- au în proprietate/folosință un autovehicul;
- au făcut solicitare prin intermediul programului online de rezervare a locurilor de parcare postat pe site-ul www.primariagalati.ro. Autovehiculul trebuie să fie cu inspecția tehnică periodică (ITP) valabilă la data depunerii cererii, să aibă asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) valabilă la data depunerii cererii, să fie declarat și înregistrat în evidențele fiscale ale Primăriei Galați, fără obligații de plată.
„De reținut că momentul la care se face rezervarea nu este definitoriu pentru atribuirea locului de parcare”, precizează Primăria.
NU vor fi admise la procedura de atribuire a locurilor de parcare de domiciliu/reședință persoanele fizice care:
- nu pot dovedi domiciliul/reşedinţa în imobilele arondate parcărilor de domiciliu/reședință;
- solicită în calitate de proprietar, utilizator, comodatar și au înregistrat la rolul fiscal sau la rolul fiscal al comodantului construcție cu destinație garaj în municipiul Galați (dețin garaje amplasate în municipiul Galați);
- nu deţin un autovehicul în proprietate/folosință/utilizare;
- au efectuat rezervarea online ca deținător al unui autovehicul electric sau hibrid, dar documentele depuse nu confirmă această calitate;
- solicită atribuirea unui loc de parcare în temeiul Legii nr. 448/2006 republicată privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, întrucât dosarele de atribuire depuse de aceste persoane vor fi soluționate direct de către Serviciul Reparații străzi, Siguranța circulației, Semaforizare din cadrul Primăriei Municipiului Galați.
Situaţiile prezentate mai sus nu sunt cumulative și vor fi verificate de Serviciul Administrare Parcări Rezidențiale, Asociații de Proprietari, din cadrul Primăriei municipiului Galați.
Manualul de utilizare a aplicației informatice în vederea rezervării, tutorialul și arondarea imobilelor se pot accesa și consulta online pe site-ul www.primariagalati.ro la secțiunea Servicii electronice/Parcări de reședință.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Dunga pe asfalt Joi, 16 Mai 2024 11:18 213.177.4.*** Link la comentariu

Oameni astia de la Primarie au deja toate datele astea. Daca am casa - ca doar platesc impozit, daca am domicliu - ca exista evidenta populatiei, daca am masina - ca iar platesc impozit. Se stie si daca am ITP valabil, politia verifica online. Deci, de ce dosarul scanat? De incapabili.

postat de Dan Vineri, 24 Mai 2024 07:02 91.207.102.*** Link la comentariu

In Tiglina 2, in spate la Reno cand veniti? Sute de garaje sunt pe domeniul public in spatele bocului I1 si intre Centrala din Doja, Blocul CS6 si spatele Sc. Stefan cel Mare sa vedeti acolo lux in garaje. Speranta pentru demolarea lor este zero pt ca sunt multi membri PSD in ele Cand se vor dem

postat de Dobre Mihai Luni, 3 Iunie 2024 17:35 5.13.152.*** Link la comentariu

Buna seara Locuesc in micro 40 la bloc B. In spatele blocului s au adunat numeroase masini defecte, ocupand locurile si asa putine ,mai sunt si masinele de firma care ocupa si ele . Noi cei din blocurile din inprejur nu mai avem loc. VA ROG RESPECTOS A REZOLVA PROBLEMA. O PARCARE CUPLATA

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.