Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Promisiuni pentru medicii de familie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac”, transmite News.ro.

„Astăzi sărbătorim medicii de familie, cărora le mulţumesc pentru profesionalism, implicare în alinarea suferinţei şi vindecarea pacienţilor din comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea. Voi sprijini, alături de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac. Deja multe din cele 2.600 de cabinete de medicină de familie sunt renovate cu fonduri din PNRR, iar dotarea lor completă se va face până la sfârşitul acestui an”, a scris Alexandru Rafila, duminică pe Facebook.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că cel mai important, pentru medicii de familie, este să fie sprijiniţi de autorităţile locale acolo unde îşi desfăşoară activitatea şi să fie parte a comunităţii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.