Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A treia zi de protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului Galați

Luni, 20 mai, a fost cea de-a treia zi lucrătoare consecutivă în care angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Galați au întrerupt activitatea, timp de două ore, în semn de protest față de discriminarea salarială la care consideră că sunt supuși.

„Nu se cer majorări de salarii, nu se face grevă, se solicită însă înlăturarea inechităților salariale. Suntem extrem de nemulțumiți de faptul că revendicările noastre nu au avut niciun fel de ecou! În cadrul agențiilor pentru protecția mediului își desfășoară activitatea specialiști cu înaltă calificare, ingineri de specialitate, chimiști, geografi, biologi, unii dintre aceștia cu o vechime de peste 30-40 de ani, cu o marjă de salarizare cuprinsă între 2.800 și maximum 5.000 de lei. Există discrepanțe foarte mari între agențiile pentru protecția mediului și alte structuri deconcentrate ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, respectiv Garda de Mediu sau Garda Forestieră, dar și față de alte instituții publice care fac acțiuni de protest, cu toate că angajații acestora au câștiguri salariale cu diferențe de 50% și chiar 100% față de nivelul nostru de salarizare, ceea ce ne determină să continuăm protestul”, transmit angajații APM Galați.

Conform acestora, pe durata protestului, nu se preiau documentații. În schimb, angajații continuă activitatea de birou și cea desfășurată în teren, conform atribuțiilor de serviciu, pentru asigurarea termenelor legale în ceea ce privește emiterea actelor depuse anterior seriei de proteste spontane.
„De reacția rapidă a forurilor decizionale depinde durata protestului”, mai spun salariații Agenției pentru Protecția Mediului Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.