Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Plângere la OIM împotriva conducerii Poștei Române

Blocul Naţional Sindical (BNS) a depus la Comisia pentru Drepturi şi Libertăţi Sindicale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) o plângere împotriva conducerii Companiei Naţionale Poşta Română, solicitarea grupării sindicale fiind luată în procesare de comitetul de experţi, a declarat preşedintele BNS, Dumitru Costin. Acesta a amintit încercările conducerii companiei de a opri greva salariaţilor, având loc "încălcări brutale de libertăţi ale oamenilor".

Sindicalistul a explicat demersul BNS prin faptul că, din 1990 şi până în prezent, nicio plângere penală făcută vreodată împotriva unui director sau "a unui om dintr-o firmă cu capital de stat sau o companie privată care a pus piciorul pe jugulara angajaţilor din România" nu a fost soluţionată, ci toate dosarele au fost clasate de judecători.

Potrivit lui Dumitru Costin, astfel de demersuri devin sensibile pentru că, anual, OIM întocmeşte rapoarte cu privire la respectarea drepturilor şi libertăţilor lucrătorilor în fiecare stat membru, iar faptul că Executivul nu sancţionează practicile împotriva angajaţilor şi sindicatelor poate duce chiar la infringement.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.