Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Se reface instalația electrică de pe esplanada Potcoava de Aur

Cu dalele demontate și șanțuri săpate în lung și-n lat, esplanada de la Potcoava de Aur a devenit, de câteva zile, un mic șantier. Din fericire, se și lucrează! După cum am aflat de la Primăria municipiului Galați, se reface toată instalația electrică aferentă iluminatului încastrat, odată cu schimbarea corpurilor defecte. Lucrările nu vor afecta dalele, care au fost demontate cu grijă, stivuite, iar apoi vor fi puse înapoi.

Trebuie spus că, în această lună, Primăria Galați a finalizat licitația pentru delegarea gestiunii serviciului de iluminat public. Ofertantul câștigător este tot cel de până acum, Flash Lighting Services, cu un contact de 13.329.317 de lei – „cel mai bun raport calitate-preț”.

Contractul de delegare a serviciului de iluminat public se va încheia pe o perioadă de patru ani, cu posibilitatea de a fi prelungit cu maximum doi ani. Misiunea câștigătorului implică exploatarea și întreținerea în funcțiune a sistemului de iluminat public (iluminat stradal rutier și pietonal, iluminat ornamental și arhitectural), dar și dispecerizarea și monitorizarea sistemului de iluminat public.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

12 comentarii

postat de Vox Sâmbătă, 25 Mai 2024 04:26 77.111.247.*** Link la comentariu

Dacă este instalație "aferenta iluminatului incastrat" și "se reface" înseamnă că se schimba cea existenta. Logic, nu?! Dar de ce nu se folosesc tuburile prin care au fost trase cablurile vechi (impropriu spus vechi ca au doar câțiva ani)? Probabil ca nu exista asa ceva. Lucrari făcute ca-n Galați

postat de Gică Gălățeanu Sâmbătă, 25 Mai 2024 09:36 86.122.130.*** Link la comentariu

Asta înseamnă lipsă de viziune și incompetență din partea Primăriei! Când s-a proiectat amenajarea de la Potcoava de Aur, bineînțeles prin firme de casă ale PSD, trebuiau să țină cont de flexibilitatea instalațiilor. Ca să nu mai spun că zona nu are inscripționată nici pistă de biciclete!

postat de independent Sâmbătă, 25 Mai 2024 12:58 86.124.202.*** Link la comentariu

alta lucrare..... ala Pucheanu,,,,,vezi parcul Carol....vezi Siderurgistilor vest dale care s-au deplasat de la locul lor, care joaca sub picioare, sparte ,ciobite etc.....lucrari facute la misto....pe multi bani publici....astea-s somitatile galatiului.

postat de Mihai Sâmbătă, 25 Mai 2024 16:45 5.13.133.*** Link la comentariu

Firmele care executa lucrari cu deficiente ar trebui RESPINSE la eventuale licitatii ( ale Primariei). Vezi si "Dale dislocate și chiar sparte platforma pietonală cu jocuri de apă de la intrarea în Parcul „Carol I” (fost CFR)".

postat de sitizen Sâmbătă, 25 Mai 2024 19:41 5.13.152.*** Link la comentariu

in contextul in care "iluminatul" castrat s-a dovedit a fi o idee PROASTA....sa il repari , in loc sa inlocuiesti sistemul, dovedeste rea-vointa a politrucilor de la conducere si foame la fonduri publice!

postat de ss Luni, 27 Mai 2024 20:18 5.13.165.*** Link la comentariu

Administratia locala nu se dezminte, un DEZASTRU.....avem un oras de tot rasul, cine nu crede sa-l viziteze la pas, incepem cu zona centrala? Realizati ce e in spatele blocurilor si in cartierele de case?

postat de Votant Galati Miercuri, 29 Mai 2024 05:30 81.12.150.*** Link la comentariu

"..Se reface toată instalația electrică aferentă iluminatului încastrat.."?!? Pai, lucrarea nu are garantie? Ca parca a fost finalizata acum cativa ani....

postat de Adrian Miercuri, 29 Mai 2024 14:51 86.124.202.*** Link la comentariu

Trec pe acolo zilnic si lumina mai mult a fost stinsa decat a fost functionala. Daca daca tot se mai pot sifona niste bani de ce nu? Lucrare finalizata de cativa ani, sa luati cu paine cand il mai pupati in ...............pe Ionut.

postat de Ivascu Joi, 30 Mai 2024 05:28 92.87.95.*** Link la comentariu

Bine ca s-a defectat, n-o mai reparati. Ochiul uman a fost "proiectat" sa primeasca lumina de sus (de la Soare) si nu din centrul pamantului.

postat de gheorghe Joi, 30 Mai 2024 07:49 96.49.29.*** Link la comentariu

„cel mai bun raport calitate-preț” hmmm.... Calitatea este apreciata subiectiv. Pretul este definit, este obiectiv. Prin urmare, "raportul" este subiectiv (un fel de "mi se pare, cred ca"). In final, selectarea ofertei are caracter subiectiv, adica dupa placul cui a facut selectia. Firma o fi

postat de Basil Joi, 30 Mai 2024 12:57 76.178.21.*** Link la comentariu

Salutari , cu respect reamintesc ca numele complexului este demulta vreme ,,PRESCURA DE AUR " datorita Companiei ,,Igor Parvu si Mama " .Iar lucrarea trebuie achitata de catre aceasta Companie de Pompe Funebre extrem de profitabila .

postat de caraghiulea Luni, 3 Iunie 2024 09:51 217.156.52.*** Link la comentariu

Garantia, dar garantia coane Fanica ... nu exista garantie de 10 ani conform caietului de sarcini? De ce trebuie sa fie redirijati banii pentru amenajat cartierele Galatiului, mereu si mereu la centru Galatiului? Cand urmeaza sa reparati OZN-urile pasajul-ui subteran? De ce? De aia bre, de aia?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.