Liceene din Galaţi, premiante la Naţionala de Lectură
Pe 26 mai 2024, la Bistrița, s-a încheiat Olimpiada Națională „Lectura ca abilitate de viață” (pentru liceeni), la care au participat patru eleve din Galați, calificate în urma etapei județene și după parcurgerea probei A din cadrul etapei naționale, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Elevele noastre au făcut onoare învățământului gălățean, profesorilor de limba și literatura română și părinților, întorcându-se cu rezultate extraordinare. Astfel, Ramona Alecsandra Ignat, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național "Costache Negri” din Galați, profesor îndrumător Elvira Buzoianu, a obţinut Premiul al II-lea și Premiul Special, Irina Enciu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, profesor îndrumător Cătălina Diana Popa, a câştigat Premiul al III-lea și Premiul Special, Anca Ioana Miron, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați, profesor îndrumător Claudia Iancu, a venit acasă cu un Premiu Special, la fel şi Carina-Ioana Mihai, din clasa a IX-a, de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați, profesor îndrumător Veronica Țigănuș.
Felicitări tuturor!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.