Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primul dosar penal pentru coruperea alegătorilor

Un candidat la primăria unei localități din județul Argeș a sunat la Poliție ca să anunțe că primarul face săpături cu un miniexcavator și că încalcă astfel prevederile referitoare la desfășurarea campaniei electorale. Polițiștii au constatat că persoana în cauză efectua lucrări pentru racordarea la rețeaua de canalizare, pentru două gospodării.

Ei au mai stabilit că "proprietarii ambelor imobile ar fi depus în prealabil, la primăria localității, solicitare scrisă și ar fi achitat taxa pentru aceste servicii". În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 386 din Codul penal, privind săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.