Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Splash!” Gimnaşti la apă!

* Adrenalină. Pe bune, când ţi-ai petrecut mai mult de jumătate din viaţă sărind şi rostogolindu-te acrobatic în aer, apoi aterizând graţios şi sigur ca şi cum gravitaţia şi-ar suspenda temporar forţa asupra ta, pare cam ciudat să te temi de nişte sărituri în apă. Fie ele şi de pe platforme situate la şapte ori chiar zece metri înălţime! Şi totuşi, marii campioni ai gimnasticii româneşti şi mondiale Larisa Iordache şi Marian Drăgulescu au mărturisit la Antena 1 că le este frică de înălţime. E drept, una este să te înalţi în aer prin forţa şi elanul propriei sărituri şi alta e să te arunci, după caz, cu capul în jos într-un bazin cu apă. "Am acceptat provocarea «Splash! Vedete la apă» instant, cu brațele deschise, pentru că mi-am dorit să-mi arăt mie, încă o dată, că sunt capabilă să fac lucruri de care îmi este teamă, pentru că, da, există frica de înălțime", a declarat Larisa Iordache. "Frica mea de înălțime este reală. În mine se dă o adevărată luptă!", a mărturisit şi Drăgulescu. Ambii performeri au tratat cu toată seriozitatea sportivă antrenamentele şi au savurat din plin adrenalina în noul show al verii de la Antena 1. Merită să aflaţi că Larisa are parte de susţinători precum Octavian Bellu şi Nadia Comăneci, în vreme ce lui Marian i-a transmis încurajări Marius Urzică! Mai multe vom afla şi vom vedea sâmbăta viitoare, 29 iunie, de la ora 20,00, când are premiera "Splash! Vedete la apă".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.