Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Lucian Bute, campion şi la imobiliare

După retragerea din ring, pugilistul gălăţean Lucian Bute și-a direcționat interesul spre investiţiile imobiliare. Fostul campion mondial al versiunii IBF, acum în vârstă de 44 de ani, a intrat în afaceri la îndemnul unor prieteni din comunitatea românească din Montreal, oraş în care s-a stabilit încă din perioada în care se afla în activitate.

A început cu o investiție de două milioane de dolari canadieni într-un bloc de 24 de apartamente, decizie care s-a dovedit extrem de profitabilă. "Locatarii știu că este clădirea mea. Mă recunosc și respectul este reciproc. Încercăm să oferim cel mai bun serviciu posibil", a declarat Bute, într-un interviu pentru publicația "Journal de Montreal". Lucian Bute gestionează apartamentele pe care le-a cumpărat la Montreal împreună cu soția sa, Elena.

Cetățean canadian de 12 ani, Bute mai deține o casă în oraşul Laval, din apropiere de Montreal, precum și un apartament de vacanță în statul american Florida.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.