Un Lincoln de ceară se topește din cauza căldurii
O sculptură în ceară a lui Abraham Lincoln, realizată de către Sandy Williams IV, s-a topit parţial din cauza căldurii puternice de la Washington. Această sculptură de aproape doi metri înălţime, care cântăreşte un pic peste o tonă, este o copie a statuii de la Lincoln Memorial, instalată în faţa sediului Şcolii Elementare Garrison, în cadrul expoziţiei ”40 Acres: Camp Barker”, scrie News.ro.
Camp Barker, o tabără de refugiaţi în timpul Războiului Civil, este în prezent situl Şcolii Primare Garrison. Expoziţia vrea să amintească istoria locului, folosind arta ca vector al memoriei şi reflecţiei.
Cultural DC, organizaţia care se află la originea comenzii sculpturii în ceară a lui Abraham Lincoln, a anunţat că această operă a fost concepută pentru a se consuma încet, ca o lumânare, în timp, însă temperatura extrem de mare a accelerat acest proces. În mod normal, ceara folosită începe să se topească la 60°C.
Temperatura înregistrată weekendul trecut la Washington a atins doar 38°C, dar expunerea direct în soare a statuii şi amplasamentul acesteia au fost de ajuns să provoace o deformare semnificativă. Mai întâi capul, iar apoi un braț, scaunul şi un picior al statuii s-au topit din cauza căldurii.
Statuia a fost pusă la umbră pentru a fi reparată.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.