Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Programe pentru stimularea antreprenoriatului

rogramul Start-Up Nation va continua şi în acest an, cu un buget din fonduri europene de peste 440 milioane de euro, iar la sfârşitul lunii iulie ar urma să demareze şi Programul "Femei Antreprenor", a declarat, marţi, la evenimentul de lansare a unei noi ediţii a "Cartei Albe a IMM-urilor din România", ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea. Acesta a precizat că o ordonanţă de urgenţă privind Start-Up Nation va fi pe agenda primei ședințe de Guvern, iar programul "Femei Antreprenor" ar urma să fie definitivat până la sfârșitul lunii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.