Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Icoana Maicii Domnului de la Adam, în municipiul Galaţi

În perioada postului Adormirii Maicii Domnului, în peste 150 de parohii din judeţul Galaţi şi în municipiul Brăila se desfăşoară o amplă procesiune cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam. După ce, în primele zile ale lunii august, icoana a fost purtată în procesiune la multe parohii din protopopiatul Târgu Bujor şi mii de credincioşi au avut bucuria de a se închina şi a săruta acest odor de mare preţ, din data de 3 august icoana a ajuns la parohiile din protopopiatul Galaţi.

În ajunul Marelui Praznic al Schimbării la Faţă a Domnului, după săvârşirea Vecerniei cu Litie, de la Biserica "Mavromol" din municipiul Galaţi, icoana însoţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, preoţi şi foarte mulţi credincioşi a pornit în pelerinaj pe străzile orașului către Biserica "Precista". Aici, ierarhul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Acatistului şi a rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra poporului dreptcredincios. Icoana a rămas peste noapte la "Precista", cu slujbă de Priveghere şi rugăciuni pentru folosul sufletesc al oamenilor.

În zilele următoare, până pe 14 august, icoana se va afla în pelerinaj în protopopiatele Brăila, Covurlui, Tecuci şi Nicoreşti. Pelerinajul se va încheia în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Adam.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.