Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Conducerea PNL Galaţi, schimbată. La cârma organizaţiei judeţene, senatoarea Nicoleta Pauliuc

Partidul Naţional Liberal a acţionat potrivit deciziei Biroului Politic Naţional din 31 ianuarie 2024, pe care "Viaţa liberă" deja a publicat-o şi care prevedea dizolvarea conducerilor filialelor judeţene clasate pe ultimele zece locuri la europarlamentare. Astfel,  în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Național al Partidul Național Liberal, desfăşurată luni, 12 august 2024, on line, au fost schimbaţi liderii filialelor din Bistrița-Năsăud, Dolj, Galați, Prahova, Neamț şi București. 

Organizaţia judeţeană Galaţi va fi coordonată de acum înainte de Nicoleta Pauliuc, născută la Tecuci, pe 11 mai 1971, care este senatoare PNL de Ilfov începând din anul 2016.
Printr-o postare pe pagina sa de socializarea, Nicoleta Pauliuc anunţă că urmează o analiză serioasă privind situaţia din PNL Galaţi. 

"Mulţumesc conducerii Partidului Naţional Liberal PNL pentru încrederea de care a dat dovadă numindu-mă coordonatoare a organizaţiei judeţene Galaţi. Cred în potenţialul electoral şi politic al PNL Galaţi. Va trebui să vedem ce s-a întâmplat acolo la alegerile din 9 iunie şi ce lucruri pot fi îmbunătăţite în perspectiva alegerilor parlamentare (1 Decembrie) şi prezidenţiale (24 noiembrie şi 8 decembrie). Timpul ne presează şi, de aceea, trebuie să turăm cât mai repede motoarele. Mai ales că obiectivele sunt clare: câştigarea funcţiei prezidenţiale de către generalul Nicolae Ionel Ciucă, preşedintele partidului, şi victoria în alegerile legislative care să ne permită o guvernare de centru-dreapta în următorii patru ani. Obiectivul meu fundamental în perioada următoare este acela de a face o analiză serioasă privind situaţia de la nivelul PNL Galaţi, să vedem care sunt cauzele statu-quo-ului şi ce putem face pentru a ajuta organizaţia să îşi atingă acest potenţial. Eu cred că avem cei mai buni aleşi locali din judeţ, există deputaţi şi senatori activi la nivelul Parlamentului, la fel cum sunt oameni cu experienţă politică deosebită care pot să contribuie la acest proces de relansare şi care trebuie aduşi înapoi alături de partid. Mă bazez pe ei în realizarea analizei mele în următoarea perioadă. Galaţiul este judeţul meu natal şi m-aş bucura dacă, odată cu această nouă atribuţie care mi-a fost oferită de către conducerea partidului, am putea face un pas hotărât înainte pentru a sparge hegemonia pe care PSD a impus-o acolo. Sunt optimistă. Va fi bine!", sună mesajul senatoarei Nicoleta Pauliuc, cea care îi succede la şefia organizaţiei judeţene lui George Stângă. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

13 comentarii

postat de Aad Luni, 12 August 2024 12:20 70.25.40.*** Link la comentariu

"....Nicoleta Pauliuc anunţă că urmează o analiză serioasă privind situaţia din PNL Galaţi. " Asta e tare??, tare de tot. Analiza serioasa.....

postat de un observator Luni, 12 August 2024 12:53 5.13.131.*** Link la comentariu

Era și cazul. Este cam mult de muncă dar poate va fi mai bine. Sprijin total pentru doamna senator. Toată lumea să pornească la treabă.

postat de comunismul Luni, 12 August 2024 13:53 5.13.139.*** Link la comentariu

mda femeile in politica! singura care o vad cat de cat in stare! este elena lasconi! atat! nu clotide armand! nu simona vreme! nu ancuta sarpe! etc! si la americani cred ca kamala harris e mai potrivita decat multi!

postat de Paulescu Luni, 12 August 2024 16:48 5.13.161.*** Link la comentariu

Era și timpul... A fost stranie campania electorala a expresedintelui. Pe toate contoarele de gaz din scările blocului au lipit fluturașe cu votați PNL. Așa ceva nu se face, e interzis de lege. Nimeni nu a mai fost votat PNL.

postat de Roman Luni, 12 August 2024 17:36 5.13.164.*** Link la comentariu

Asa ca nume nu spune nimic.Trebuie muuuulta munca de teren și....schimbarea mentalității eventual o colaborare cu ( PACT Ptr Galati )Doru Castaian fiindcă liberalismul în Galati e la cote sub cotele apelor Dunării.

postat de N. E. Dumiritu Luni, 12 August 2024 18:52 89.136.185.*** Link la comentariu

Dacă FRF a avut curajul să-l readucă pe Mircea Lucescu la conducerea naționalei de fotbal, de ce conducerea națională a PNL n-a avut curajul să-l readucă pe Paul Victor Dobre a conducerea PNL Galați? Cu oameni destoinici în jurul lui (și pe care îi știe) ar fi resuscitat sigur organizația.

postat de Un fost liberal Luni, 12 August 2024 19:19 92.223.255.*** Link la comentariu

Atat timp cat va aflati, remorca psd, nu mai meritati nici un vot, vam votat constant, dar nu o voi mai face, remorca psd inseamna, cersirea ceolanului si nu opozitia cu cei ce au facut din tara ce a ce este, o colonie, unde cei cu bani au cumparat totul. Adevaratii liberali sar intoarce in mormant

postat de Alicante Marți, 13 August 2024 03:04 86.124.201.*** Link la comentariu

D-na in cauza nu s-a remarcat prin nimic in politica. Asa ca la Galati PNL a gasit omul potrivit la locul potrivit.

postat de Un liberal Marți, 13 August 2024 04:30 92.223.255.*** Link la comentariu

Cat tomp, la conducerea pnl, vor fi oameni ca ciuca, sau stanga la galati, adica fripturisti, pusi pe functii de cel mai dezamagitor, plimbaret si aerian presedinte, soarta pnl va fi intrun picaj continu, si va avea soarta pnt, cardasi cu psd, arata cine sunt cei ce l conduc, persoane avide dupa fun

postat de Cristi Marți, 13 August 2024 05:27 5.2.209.*** Link la comentariu

Vrabia malai viseaza!

postat de florin Marți, 13 August 2024 05:33 86.124.202.*** Link la comentariu

Media din Romania nu este îngrijorată cînd PNL propune la președinție un GENERAL?Și se lauda cu acest lucru?Are România nevoie de o conducere de gîndire militarizată?Suntem în America de Sud sau membrii UE?PNL este un sclav al PSD la Galați așa că lasamaaaaa lasamaaaaa!!!!!!!

postat de Misu Marți, 13 August 2024 05:38 82.76.107.*** Link la comentariu

Nu știm ce poate d-na senator. Dar dacă vrea să facă ceva, prima măsură ar fi înlăturarea foștilor interlopi, deveniți oameni de afaceri, din preajma structurilor de conducere ale partidului, interlopi aduși la putere de fostul președinte PNL Galați.

postat de Adrian Marți, 13 August 2024 07:23 86.124.202.*** Link la comentariu

Stanga oricum era degeaba, a incalzit scaunul destul.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.